Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului a început, de astăzi, să recepționeze dosarele persoanelor care vor să participe la concursul pentru selectarea candidatului la funcția de director al Centrului Național Anticorupție (CNA). Conform anunțului, persoanele, care intenționează să se înscrie, trebuie să prezinte următoarele documente:
  • copia buletinului de identitate și a fișei de însoțire;
  • copia diplomei de studii;
  • copia carnetului de muncă;
  • două scrisori de recomandare;
  • certificatul eliberat de Ministerul Justiției care confirmă că nu este membru al vreunui partid politic;
  • cazier judiciar;
  • certificatul de sănătate, eliberat de instituția medicală abilitată.
Candidații vor depune dosarele în perioada 19 octombrie – 29 noiembrie, la secretariatul Comisiei juridice, numiri și imunități. Potrivit Regulamentului cu privire la concursul pentru selectarea candidatului la funcția de Director al CNA, candidatul trebuie să întrunească următoarele cerințe:
  • deține cetățenia Republicii Moldova și este domiciliat pe teritoriul ei;
  • are studii superioare juridice și o vechime în muncă în domeniul juridic de cel puțin 10 ani;
  • are o reputație ireproșabilă;
  • nu este și nu a fost în ultimii doi ani membru al vreunui partid politic;
  • nu are antecedente penale și cunoaște limba română;
  • este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea atribuțiilor.
Legea cu privire la CNA prevede că directorul este numit în funcție de Parlament, cu votul majorității deputaților aleși. Mandatul acestuia este de cinci ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat. Directorul este inamovibil pe perioada exercitării mandatului. Amintim că, în câteva zile, CNA ar putea rămâne fără conducere. Asta în condițiile în care mandatul actualului director, Viorel Chetraru, expiră în data de 25 octombrie, iar vicedirectorul instituției, Cristina Țărnă, și-a prezentat demisia.