Colegiul de disciplină și etică al procurorilor se întrunește, mâine, în ședință. Conform proiectului ordinei de zi, colegiul urmează să adopte decizii în privința a aproape 20 de acuzatori de stat. Mai exact, Colegiul va adopta și pronunța, în cadrul ședinței de mâine, hotărârile privind cazurile disciplinare examinate la ședința anterioară în privința a 11 acuzatori de stat. Aceștia sunt:
  • Denis Cebotari - procuror în Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Botanica;
  • Teodor Diaconu - procuror-adjunct al procurorului raionului Nisporeni;
  • Sergiu Zmeu - procuror în Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Buiucani;
  • Constantin Cojocaru - procuror în Procuratura raionului Glodeni;
  • Artur Şevciuc - procuror în Procuratura raionului Edineţ;
  • Sergiu Galben - procuror în Procuratura municipiului Chişinău, oficiul Buiucani;
  • Stanislav Beriozov - procuror în Procuratura UTA Găgăuzia, oficiul Ciadîr Lunga;
  • Valentin Baidaus - procuror-şef al Procuraturii raionului Leova;
  • Tudor Cojocaru - procuror în Procuratura de Circumscripție Chișinău;
  • Liliana Bugăescu - procuror în Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Rîșcani;
  • Alexandr Diulgher - procuror-şef al Procuraturii raionului Taraclia.
Totodată, Colegiul de disciplină și etică al procurorilor urmează să examineze procedurile disciplinare intentate în privinţa a 5 acuzatori de stat. Aceștia sunt:
  • Eduard Velicov - procuror, adjunct al procurorului-şef al Procuraturii UTA Găgăuzia;
  • Ivan Filimon - procuror în Procuratura municipiului Chişinău, oficiul Ciocana;
  • Corneliu Gheras - procuror în Procuratura raionului Edineț;
  • Ion Chistruga - procuror-șef în Procuratura raionului Edineț;
  • Serghei Trofimov - procuror în Procuratura raionului Ştefan Vodă.
Pe ordinea de zi a Colegiului mai este inclusă examinarea contestațiilor asupra deciziilor de încetare a procedurilor disciplinare în privința mai multor procurori. Acestea vizează următorii acuzatori de stat:
  • Elena Şuvalova;
  • Eugen Gore;
  • Daniela Moldovan-Roibu;
  • Liliana Verdeş.
Colegiul nu precizează ce abateri au comis acuzatorii, însă, potrivit Legii cu privire la procuratură, constituie abatere disciplinară:
  • îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu;
  • neaplicarea sau aplicarea necorespunzătoare a legislației, dacă acest lucru nu este justificat de schimbarea practicii de aplicare a normelor stabilite în sistemul de drept;
  • imixtiunea ilegală în activitatea unui alt procuror sau intervențiile de orice natură pe lângă autorități, instituții sau funcționari pentru soluționarea oricărei chestiuni;
  • împiedicarea intenționată, prin orice mijloace, a activității Inspecției procurorilor;
  • încălcarea gravă a legii;
  • atitudinea nedemnă, manifestări sau mod de viață care aduc atingere onoarei, integrității, probității profesionale, prestigiului Procuraturii sau care încalcă Codul de etică al procurorilor.
Potrivit Procurorului General, Eduard Harunjen, de la intrarea în vigoare a noii Legi, la 1 august 2016, Inspecția Procurorilor a remis în Colegiul de disciplină și etică 61 de proceduri disciplinare în privința a 64 de procurori. În urma examinării acestora, Colegiul de disciplină și etică a decis ca nouă procurori să nu mai facă parte din sistem, adică să fie demiși. În privința a 16 acuzatori de stat a fost aplicată sancțiunea de mustrare. Alți 10 procurori s-au ales cu avertisment. În același timp, încă 16 proceduri se află pe rolul Colegiului de disciplină și etică.