Judecătorii se convoacă astăzi în Adunarea Generală Extraordinară, pentru a alege noua componență a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și a Colegiului Disciplinar. Evenimentul va începe la ora 10.00. Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare figurează mai multe subiecte. Mai exact:
  • alegerea a șase membri permanenți în cadrul CSM, din rândul judecătorilor – câte doi reprezentând Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel şi judecătoriile;
  • alegerea a doi membri supleanți în CSM;
  • alegerea a cinci membri permanenți în Colegiul disciplinar din subordinea CSM, din rândul judecătorilor – doi reprezentând Curtea Supremă de Justiţie, doi reprezentând curţile de apel şi un reprezentant al judecătoriilor;
  • alegerea a cinci membri supleanți în Colegiul disciplinar din subordinea CSM, din rândul judecătorilor – doi reprezentând Curtea Supremă de Justiţie, doi reprezentând curţile de apel şi un reprezentant al judecătoriilor.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis convocarea ședinței extraordinare a Adunării Generale a Judecătorilor, în cadrul ședinței din 8 august. Alegerea membrilor permanenţi și supleanți ai CSM, din rândul judecătorilor, va avea loc în baza Regulamentului cu privire la funcţionarea Adunării Generale a Judecătorilor. În același timp, alegerea membrilor permanenți și supleanți ai Colegiului Disciplinar, se va face în baza Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor. Amintim că, anul acesta și anul viitor expiră mandatul la șase membri CSM, și anume:
  • Anatolie Țurcan, Dumitru Visternicean, Nina Cernat –  în 29 noiembrie 2017;
  • Victor Micu – în 18 ianuarie 2018;
  • Vera Toma – în 15 martie 2018;
  • Dorel Musteață –  în 6 octombrie 2018.
În componenţa Consiliului Superior al Magistraturii fac parte judecători, membrii de drept - preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul Justiţiei şi Procurorul General, precum și profesori titulari, care sunt aleși de către Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Cine sunt candidații care aspiră la un fotoliu în CSM și ce program de activitate își propun, vedeți aici. Pentru asigurarea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii aleşi de Adunarea Generală a Judecătorilor sunt detaşaţi pe durata exercitării mandatului de membru al Consiliului. Şase membri din rândul judecătorilor, inclusiv doi membri supleanţi, sunt aleşi în CSM prin vot secret de către Adunarea Generală a Judecătorilor, aceştia reprezentând toate nivelurile instanţelor judecătoreşti și se consideră aleşi membri şi membri supleanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii care au acumulat mai mult de jumătate din voturile celor prezenţi la adunare, conform ordinii descrescătoare a voturilor obţinute. De asemenea, la ședința extraordinară a Adunării Generale a Judecătorilor vor fi aleși membrii Colegiului disciplinar din rândul judecătorilor, în locul lui Valeriu Doagă, Stelian Teleucă, Anatolie Galben și a Elena Covalenco și Domnica Manole.