Amendă maximă pentru un executor judecătoresc acuzat că nu a respectat procedura de aplicare a sechestrelor asupra bunurilor ce aparțineau unei companii. Colegiul disciplinar al executorilor judecătorești l-a obligat pe executor să achite o amendă în mărime de 600 de unități convenționale, adică 12 mii de lei. Plângerea a fost depusă de SA ”Energoimpex”. Reprezentanții acesteia susțin că executorul a avut în procedură un dosar în care trebuia să încaseze de la SA ”Energoimpex”, peste 6 milioane de lei, în beneficiul unei societăți cu răspundere limitată. Banii reprezintă o datorie pentru lucrările de reparaţie şi modernizare a imobilelor predate în locaţiune în mărime de 4.672.245 lei şi pentru lucrările efectuate şi nefinisate în mărime de 1.450.000 lei, precum și cheltuieli de judecată suportate pentru achitarea taxei de stat în mărime de 32.000 lei. SA ”Energoimpex” afirmă că executorul ar fi admis mai multe încălcări în timpul aplicării sechestrului asupra unor bunuri imobile care-i aparțin. Mai exact, acesta ar fi întocmit procesul-verbal de sechestru în lipsa vreunui reprezentant al SA ”Energoimpex”. De asemenea, nu a comunicat întocmirea acestuia în modul stabilit de lege și ar fi încălcat procedura de evaluare a bunurilor. Printre acuzațiile aduse se mai regăsesc încălcarea competenței teritoriale prin aplicarea sechestrului asupra unui bun imobil, dar și faptul că executorul judecătoresc ar fi întocmit procesul-verbal de sechestru la sediul executorului judecătoresc fără a ieși la fața locului. Autorul sesizării precizează că actele executorului judecăteoresc au fost contestate în instanță, iar magistrații le-au anulat. Cu toate acestea, inițial, Colegiul disciplinar a declarat inadmisibilă sesizarea și a refuzat examinarea ei. Autorul nu a fost, însă, de acord și a insistat să fie examinată. La rândul său, executorul judecătoresc respinge acuzațiile și susține că a respectat procedura legală. El afirmă că a organizat mai multe licitații, dar nu au fost identificați cumpărători. Astfel, a fost nevoit să reevalueze bunurile și să le scoată din nou la licitație. Ulterior, bunurile au ajuns în posesia creditorului, fiind evaluate la 3.715.372 lei. În acest mod, restanța debitorului față de creditor, potrivit documentului executoriu emis de Judecătoria Centru, constituie 1.352.275 lei. La examinarea dosarului, Colegiul disciplinar a constatat mai multe abateri, printre care încălcare gravă sau sistematică a obligaţiilor profesionale stabilite de lege şi exercitarea calităţii de executor judecătoresc contrar prevederilor legale privind competenţa teritorială. Astfel, acesta a fost sancționat disciplinar și trebuie să achite o amendă în valoare de 12.000 de lei. Un membru al Colegiului nu a fost de acord cu opinia majorității. Acesta consideră că nu a fost respectată prezumția nevinovăției executorului judecătoresc, gradualitatea și proporţionalitatea sancțiunii aplicate.