Revizuirea procesului contravenţional poate fi cerută, dacă instanţa de judecată internaţională, prin hotărâre, a constatat o încălcare a drepturilor şi libertăţilor omului, care poate fi reparată la o nouă judecare, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut printr-o declarație, o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale care pot fi remediate, cel puțin parțial, prin anularea hotărârii pronunțate de o instanță de judecată națională. Codul contravențional ar putea fi modificat. De asemenea, revizuirea va putea fi cerută dacă există o procedură pornită în cauza dată în faţa unei instanţe internaţionale sau Guvernul Republicii Moldova a inițiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă, într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova. Temei pentru revizuire va fi și faptul dacă prin hotărârea definitivă s-a constatat că s-a comis, în cursul constatării şi judecării acestei cauze, abuzuri ce constituie infracţiuni. Autorii inițiativei mai propun ca revizuirea procesului contravenţional să poată fi solicitată în caz că instanţa nu s-a expus asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei contravenientului, sau instanţa s-a pronunţat în privinţa unui alt subiect de drept decât calitatea făptuitorului. Revizuirea va mai fi posibilă dacă s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa nu a avut cunoştinţă la emiterea hotărârii şi care, independent sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că cel sancționat este nevinovat ori a săvârşit o altă contravenție decât cea pentru care a fost sancționat sau se dovedește că persoana cu privire la care s-a dispus încetarea procesului contravențional este vinovat/vinovată. Conform Codului contravențional, procedura de revizuire se deschide în favoarea contravenientului în termen de cel mult 6 luni din momentul apariţiei unuia dintre temeiurile prevăzute de lege.