Săptămâna viitoare va fi identificat terenul pentru construcția Judecătoriei Orhei, iar la mijlocul lunii decembrie urmează să fie identificat și cel pentru Judecătoria Căușeni. Anunțul a fost făcut de către ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, în cadrul ședinței Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului. Ministrul a anunțat că pentru sediile Judecătoriilor Edineț, Hâncești și Cahul au fost efectuate toate expertizele necesare. La fel, ministrul a anunțat că, în prezent, se lucrează la un nou standard de construcție a instanțelor de judecată, care va fi finalizat în câteva săptămâni. În același timp, Judecătoria Ungheni urmează să fie dată în exploatare în câteva săptămâni, însă echiparea acesteia se va face abia în  2018. Astfel, începând cu anul viitor, instanța își va putea începe activitatea. În urma reorganizării sistemului judecătoresc, din cele 42 de instanțe judecătorești, care au existat, au fost formate 15 judecătorii. Începând cu acest an, a început procesul de construcție și renovare a sediilor celor 15 instanțe de judecată. Cheltuielile se ridică la aproximativ 1,7 miliarde de lei.