Deputații au votat, în lectura a doua, proiectul de modificare a Legii asociațiilor de economii și împrumut (AEÎ). Documentul a fost elaborat de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), pentru promovarea celor mai bune practici în domeniul de microfinanțare, protejarea depunătorilor de economii, extinderea spectrului de servicii financiare nebancare necesare populației în mediul rural, menținerea și creșterea calității serviciilor. Una dintre modificări se referă la crearea unui Fond de garantare a depunerilor. Astfel, acest Fond va compensa depunerile de economii ale persoanelor fizice în caz de lichidare silită sau benevolă, inclusiv în caz de insolvabilitate a entității. Fondul va fi gestionat de CNPF. Plata compensațiilor din Fondul de garanție pentru depunerile de economii indisponibile se va efectua în următoarele cazuri:
  • calificarea de către autoritatea de supraveghere a depunerilor unei asociații în proces de lichidare sau insolvabilitate ca eligibile de plată, inclusiv depunerile care servesc unor scopuri sociale și care sunt legate de anumite evenimente din viața unui depunător: pensionarea, invaliditatea sau decesul;
  • în baza unei hotărâri a instanței de judecată, din motive direct legate de situația financiară a asociației, care are efectul de a suspenda exercitarea dreptului depunătorilor de a-și recupera creanțele.
Perioada de plată a compensațiilor se stabilește în termen de până la trei luni, iar în circumstanțe excepționale poate fi extinsă până la un an. Nivelul de acoperire pentru depozitele indisponibile și eligibile de plată nu poate depăși suma de 15.000 de lei pentru un depunător. La fel, documentul vine să consolideze industria AEÎ, în contextul creării unui sistem responsabil și fiabil, și al creșterii încrederii consumatorilor de produse financiare nebancare. În acest sens, se propune verificarea activității AEÎ cel puțin o dată la trei ani. Mai exact, AEÎ centrală va avea expres atribuții de control asupra celorlalte AEÎ. Inclusiv cele de categoria A. Potrivit documentului, cheltuielile aferente efectuării controalelor la AEÎ se estimează în mărime de circa 10-15 mii lei, pentru asociațiile care dețin licența de categoria B și C, și asociațiile centrale, iar pentru asociațiile care dețin licența de categoria A cheltuielile se estimează la circa 10 mii de lei, care vor fi suportate o dată la 3-5 ani pentru o asociație. Ce alte modificări au fost operate la Legea asociațiilor de economii și împrumut, vedeți aici.