Serviciul Vamal al Republicii Moldova a fost obligat să desfășoare procedurile de selectare a partenerilor privați în strictă conformitate cu prevederile legislației concurențiale. Decizia Plenului Consiliului Concurenţei în acest sens a fost menținută de instanțele judecătorești. Plenul Consiliului Concurenței a constatat încălcarea prevederilor legislației concurențiale de către Serviciul Vamal prin crearea neîntemeiată de situații privilegiate unor întreprinderi prestatoare a serviciului de terminal. S-a stabilit că, începând cu anul 2009, Serviciul Vamal nu a organizat nicio procedură expres prevăzută de legislație pentru selectarea întreprinderilor pe teritoriul cărora se află zonele de control vamal, fapt care a limitat concurenţa şi participarea potenţialelor întreprinderi prestatoare de servicii la procedura menționată. Cauza este din 2011, când întreprinderea Construct Arabesque s-a plâns la Consiliul Concurenței că sunt colectate plăți de către întreprinderile Romalex Service, Aviatehnologie, East-Auto-Lada, Lusmecon, pentru intrarea şi staţionarea camioanelor în zona de control vamal în vederea efectuării operaţiunilor de vămuire, numit de către întreprinderi – serviciul terminal. În plângere, compania a indicat că plățile erau percepute pentru fiecare intrare şi staţionare a camioanelor pe teritoriul întreprinderilor. Totodată, Construct Arabesque a menţionat că la efectuarea operaţiunilor de vămuire, colaboratorii vamali, solicită în mod obligatoriu intrarea şi staţionarea camioanelor în zona de control vamal. Conform regulamentului cu privire la zona de control vamal, precum şi în baza Codului vamal, pentru efectuarea operaţiunilor de vămuire, camioanele intră pe teritoriul zonei de control vamal, dar nu pe teritoriul întreprinderilor. Consiliul Concurenței a stabilit atunci că, în urma examinării informaţiilor expuse în plângerea Construct Arabesque, sunt semne de încălcare a legislaţiei privind protecţia concurenţei. În decizia Consiliului se spune că Serviciul Vamal reprezintă autoritatea publică de specialitate care exercită conducerea efectivă a activităţii vamale în Republica Moldova. Zonele de control vamal 1, 3, 4, 7 au fost create pe teritoriile următoarelor întreprinderi – prestatoare de servicii de terminal: Romalex Service, Aviatehnologie, Lusmecon ,East-Auto-Lada. Piaţa produsului în sensul cazului investigat este prestarea serviciilor de terminal. Astfel, piaţa relevantă este definită drept prestarea serviciilor de terminal în cadrul zonelor de control vamal pe teritoriul municipiului Chișinău. La fel, se spune că zonele de control vamal intern 1, intern 3, intern 4, intern 7 au fost create pe teritoriile întreprinderilor Romalex Service, Aviatehnologie, East-Auto-Lada, Lusmecon, cu privire la creare zonelor de control vamal. Adițional, zonele de control vamal intern 1, 3, 4, 7 au funcționat/ funcționează în baza acordurilor de colaborare, contractelor de mandat și contractelor de locațiune încheiate între întreprinderile menționate și Serviciul Vamal. Întreprinderile s-au obligat faţă de Serviciul Vamal să îngrădească cu un gard teritoriul zonei de control atribuite pentru a nu permite accesul neautorizat al persoanelor străine, asigurarea spațiului pentru parcare, asigurarea unui bloc operaţional, dotarea cu utilajul şi echipamentul necesar, asigurarea conectării la internet. La fel, asigurarea cu estacade necesare pentru efectuarea examinării preventive a mijloacelor de transport precum şi asigurarea cu pază în regim non-stop a zonei de control vamal, de a asigura intrarea şi ieşirea din/în zona de control vamal cu utilajul electronic cu software-ul respectiv care ar permite monitorizarea unităţilor de transport, de a finisa construirea încăperilor speciale, dotarea cu sistem de încălzire, canalizare, electricitate, telecomunicaţii şi anti-incendiar destinate pentru oficii şi depozite. Drept contraprestație din partea Serviciului Vamal în contractele de colaborare, contractele de comodat și contractele de locațiune încheiate, Serviciul Vamal are doar obligaţia de a garanta funcţionarea zonei de control vamal pe teritoriul întreprinderii fără a-şi asuma un oarecare angajament financiar suplimentar după cum urmează:
  • Aviatehnologie - pe parcursul a cel puţin 1 an;
  • Romalex Service - pe parcursul a cel puţin 5 ani;
  • Lusmecon - pe parcursul a 5 ani;
  • East-Auto-Lada - pe parcursul a 5 ani.
Deși acordurile de colaborare nu fac referire la aplicarea ulterioară a taxelor pentru staţionare de către întreprinderi, și nu prevăd executarea anumitor servicii pe teritoriul zonei de control vamal, întreprinderile administrează serviciul de intrare şi staţionare a unităţilor de transport pe teritoriul zonei de control vamal pentru efectuarea operaţiunilor de vămuire, încasând de la întreprinderi taxe. Atunci, Ministerul Finanţelor a informat că plata pentru serviciul terminal nu este un component al drepturilor de import stabilit de Codul vamal şi, respectiv, nu cade sub incidenţa reglementărilor vamale. Plata pentru ”serviciu terminal” este o remunerare pentru serviciile beneficiate de întreprindere, prestate de către întreprinderi pe teritoriile cărora sunt create zonele de control vamal, iar raporturile juridice respective sunt expres reglementate de Codul civil. Totodată, Serviciul Vamal a informat că întreprinderile desfăşoară activitatea de antreprenoriat prin prestarea de servicii iar încasarea de către aceştia a plăţii pentru prestarea serviciilor precum şi stabilirea cuantumului plăţilor încasate nu ţine de competenţa organelor vamale. Totodată, Serviciul Vamal a informat Consiliul Concurenţei despre faptul că pentru selectarea întreprinderilor începând cu anul 2009 nu au fost organizate licitaţii publice. De asemenea, a informat că nu au fost organizate careva concursuri de selectare a întreprinderilor pe teritoriul cărora se află zonele de control vamal. Consiliul susține, însă, că, potrivit Codului vamal, una din atribuţiile organului vamal este de a dezvolta parteneriatul public-privat în domeniul vamal şi să colaboreze cu mediul de afaceri. De cealaltă parte, Consiliului Concurenței a precizat că legislația interzice acţiunile sau inacţiunile autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale sau locale de restrîngere, împiedicare sau denaturare a concurenţei. Astfel, s-a evidențiat că prin neorganizarea vreunei proceduri de selectare a partenerilor privaţi, expres stipulată de legislație, s-a limitat concurenţa şi participarea potenţialelor întreprinderi prestatoare a serviciilor de terminal la procedura de selecţie a Serviciului Vamal.