În vederea executării Legii nr. 123 din 7 iulie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, Casa Naţională de Asigurări Sociale informează că Ministerul Finanţelor a aprobat formularul tipizat ”Darea de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate” (Forma IPC18). Acesta a fost publicat în Monitorul Oficial din data de 3 noiembrie, dar se va pune în aplicare începând cu perioada de raportare ianuarie 2018. ”Declaraţia privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii” şi ”Declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor” sunt părți componente ale ”Dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate” (Forma IPC18). Indicatorii aferenţi declaraţiilor menționate sunt prezentaţi în tabelul nr. 3 al Dării de seamă. Începând cu perioada ianuarie 2018, Darea de seamă forma IPC18 se va prezenta Serviciului Fiscal de Stat pe suport de hârtie sau utilizând metode automatizate de raportare electronică. Ulterior, SFS va transmite la CNAS indicatorii aferenţi contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii declaraţi. Declaraţiile pentru perioadele de până la 1 ianuarie 2018 se vor prezenta în modul stabilit pentru aceste perioade în adresa CNAS. Astfel, declaraţiile pentru luna decembrie 2017, termenul de prezentare a cărora este 25 ianuarie 2018, şi declaraţiile anuale a căror termen de prezentare este 15 ianuarie 2018 se prezintă în modul stabilit pentru aceste perioade, structurilor teritoriale ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale. Totodată, declaraţiile de tipul ”de corectare” pentru perioadele anului 2017, care potrivit  anexei nr. 3 la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 se  prezintă până la 25 martie 2018, la fel se vor prezenta în modul stabilit, după caz, pe suport de hârtie în adresa structurilor teritoriale ale CNAS sau prin metoda automatizată de raportare electronică cu aplicarea semnăturii electronice prin intermediul portalului SIA ”e-Raportare”. După data de 25 martie 2018, funcţionarea portalului SIA ”e-Raportare” compartimentul CNAS va fi sistată. Pentru perioadele de până la 1 ianuarie 2018 (data intrării în vigoare a Dării de seamă (Forma IPC18) declaraţiile de tipul ”de corectare” şi primare prezentate cu întârziere aferente declarării contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, pentru toate perioadele de până la 1 ianuarie 2018, urmează să fie prezentate la CNAS, conform formularelor tipizate valabile până la data menționată. Începând cu luna ianuarie 2018, în cazul comiterii unor erori la completarea Dării de seamă (Forma IPC18), urmează să se prezinte o dare de seamă corectată Serviciului Fiscal de Stat, în condiţiile stabilite la art. 188 din Codul fiscal. Formularul dării de seamă (Forma IPC18) şi Instrucţiunea de completare a acesteia vor putea fi accesate pe pagina oficială a Serviciului Fiscal de Stat www.sfs.md/contribuabili/formulare/persoanejuridice la compartimentul impozitul  pe venit, începând cu 1 ianuarie 2018.