Demolarea construcțiilor neautorizate, ca măsură de siguranță, contravine Constituției. Opinia aparține unui deputat care a sesizat Curtea Constituțională și îi cere să verifice constituționalitatea articolelor 4394 și 4396 din Codul contravențional, în partea ce se referă la demolarea construcțiilor neautorizate. Conform acestora, ”în procesul contravențional, în scopul înlăturării consecințelor faptei, a unui pericol ori pentru prevenirea săvârşirii faptelor contravenționale, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile de tragere la răspundere contravențională, se poate aplica una sau mai multe din următoarele măsuri de siguranță: a) expulzarea; b) demolarea construcțiilor neautorizate şi/sau defrişarea arborilor şi arbuştilor; c) confiscarea specială”. Totodată, articolul 4396 prevede că ”demolarea construcțiilor neautorizate se aplică în cazul faptelor prevăzute la art. 116, 134, 168, 178, 179 şi 226 şi atrage, după caz, remedierea construcțiilor afectate în urma intervențiilor neautorizate. Demolarea construcțiilor neautorizate şi defrişarea arborilor şi arbuştilor se dispun de către instanța de judecată şi pot fi aplicate chiar dacă este înlăturată răspunderea contravențională sau procesul contravențional a încetat. Demolarea construcțiilor neautorizate şi defrişarea arborilor şi arbuştilor se execută de către contravenient pe cont propriu sau de către autoritățile administrației publice locale din contul proprietarului. Modul de demolare a construcțiilor neautorizate şi de defrişare a arborilor şi arbuştilor se stabileşte de către Guvern”. Autorul sesizării consideră că aceste prevederi contravin art. 22 din Constituție, în care se spune că ”nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos”. În același timp, prevederile contestate ar încălca și norma constituțională în care se spune că ”statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative”. Deputatul își argumentează declarațiile prin faptul că demolarea construcțiilor a fost exclusă din Codul contravențional ca și o sancțiune complementară, în schimb a fost catalogată ca o măsură de siguranță. Mai mult ca atât, având în vedere severitatea consecințelor demolării unei construcții, aceasta ar fi mai degrabă o sancțiune penală. Autorul sesizării menționează că demolarea unei case cu 3 nivele, ca și impact financiar, reprezintă o consecință pecuniară importantă. Acesta mai susține că legea nu reglementează la inițiativa cui poate fi aplicată măsura de siguranță. Potrivit acestuia, în prezent, din cauza reglementării sumare, imprecise și neclare, instanțele judecătorești o aplică din oficiu, fără a explica motivele.