Relația dintre client și avocat este una specială. Uneori, este chiar dificilă. Și asta pentru că, clienții așteaptă soluții ”magice” de la avocați, iar apărătorii refuză să facă promisiuni de ”câștiguri de cauze”. Unii vin după soluții cu propriile sfaturi, la rândul lor, ceilalți nu acceptă să li se arate unde ”să pune virgulele” într-o cerere de chemare în judecată. Deseori, compromisul este cheia succesului unei colaborări dintre client și avocat. Totuși, sunt situații ce nu pot fi depășite. Am încercat să aflăm de la apărători ce ar trebui să facă sau să spună un potențial client, pentru ca avocatul să-l refuze din start. Vladislav Gribincea, președinte, Centrul de Resurse Juridice din Moldova: Un avocat prin definiție nu poate garanta succesul într-o cauză judiciară. Dacă potențialul client dorește astfel de garanții, eu nu preiau cauza. De asemenea, mă pune în gardă când, până a ajunge la mine, persoana a schimbat câțiva avocați și se plânge că avocații precedenți nu au fost profesioniști. Este foarte puțin probabil ca toți avocații pe care i-a avut să fi fost astfel. Cel mai probabil, problema este în potențialul client și nu în avocați. Liliana Bânzari, avocat: Atitudinea arogantă și obrăznicia ar putea fi criterii determinante pentru a nu mai lucra cu persoana. Vladislav Roșca, Casa de avocatură ”Efrim, Roșca și Asociații”: Să învinuiască avocatul/avocații precedent/precedenți de toate nevoile sale și eu să constat că nu este așa. Astfel de clienți nu pot să accepte că, posibil, nu au dreptate, dar învinuiesc avocații de incompetență, trădare și cooperare cu oponenții.       Viorica Grecu, avocat: Să mă întrebe dacă am ”legături” cu judecătorii sau dacă sunt ”alte metode de rezolvat problema sa”. Deci, să-mi ceară lucruri reprobabile, să aibă un discurs licențios și comportament grosolan. Alexandru Tănase, avocat, Societatea de consultanță și avocatură ”Hanganu, Tănase & Partners”: Să ne întrebe dacă putem ”aranja” un dosar cu un judecător/procuror/funcționar etc. Asemenea persoane nu sunt clienții noștri. Sabina Cerbu, avocat, Casa de avocatură ”Efrim, Roșca și Asociații”: De regulă, un client vine după ajutor, nu poți să refuzi fără să-i acorzi cel puțin ajutorul juridic primar, reieșind din problema pe care o are. Ar fi neetic în virtutea profesiei pe care o exercităm. Irina Burac-Mihalachi, avocat: Să te mintă, să te ofenseze, să te umilească, să nu-și onoreze obligațiunile financiare asumate, să nu colaboreze pe caz. Doina Cazacu, avocat: Să întrebe: ”Ce garanții dați?”. Gheorghe Malic, avocat: Dacă clientul, evident, vrea să meargă pe o pistă greșită, care în condiții normale și în limitele legii nu ar avea sorți de izbândă, este clar că este un client ”cu variante”, care doar caută să-și ”hotărască problema”, indiferent de prevederile legale. Astfel de clienți sunt periculoși, ei nu au nevoie de avocați, pentru că au cu totul alt scop. În cel mai bun caz, vor să fim intermediari. Olga Ojog, avocat: Să spună că îmi dă o groază de bani doar să îi rezolv problema ilegal. Am rugat avocații să facă o descriere a clienților cu care au refuzat să lucreze și care au fost motivele care au stat la baza acestei decizii. Vladislav Gribincea: Bună întrebare. Toți clienții arată diferit, iar decizia dacă preiau sau nu cauza nu depinde în niciun fel de cum arată clientul. Refuz totuși să preiau cauze cărora nu le pot dedica timpul pe care îl merită, cele ce țin de domenii pe care nu le cunosc, precum și cele în care nu văd șanse de succes. Sunt totuși situații în care refuz să preiau cauza și pe motiv că potențialul client nu înțelege pe deplin situația în care se află și are expectanțe exagerate de la avocat. Liliana Bânzari: Motivul pentru care aș refuza să lucrez cu un client, nu e neapărat legat de comportamentul său. Un motiv cert pentru care refuz să lucrez e atunci când constat că persoana nu are nicio șansă de câștig pentru pretenția sa.  În așa cazuri, nu-i dau speranțe goale clientului și nu-l încurajez să inițieze litigiul. Vladislav Roșca: În mare parte, cred că nu depinde de cum arată un client dorința de a lucra sau nu cu acesta. Nu lucrez doar cu anumite cauze, de exemplu, cauze penale de viol, omor etc. Totodată, cred că aș refuza să lucrez cu clientul care vizibil nu are încredere în ceea ce spun și fac. Viorica Grecu: Știu exact că nu aș lucra cu persoane impertinente, obraznice, lipsite de scrupule și de bun simț. Experiența ne permite să apreciem, în bună măsură, calitatea omenească de la prima întâlnire. Chiar dacă cei mai mulți oameni se străduiesc să respecte eticheta, un minim de decență, când fac cunoștință cu avocatul, totuși, se mai întâmplă să se schimbe ulterior comportamentul. E ca în orice tip de relații umane. Iar persuasiunea realizată prin argumente în instanță își are rostul și în comunicarea cu clienții. Citeam astăzi într-o carte despre creativitate, scrisă de Elizabeth Gilbert, o expresie generică a ”rezolvitorilor” de probleme - ar putea fi spus și despre noi, avocații. Alexandru Tănase: Societate de consultanță și avocatură din care fac parte acceptă dosare cu orice nivel de complexitate, prin urmare, complexitatea cazului în sine nu este un temei pentru a refuza un client. Refuzăm categoric clienții care, sub pretextul serviciilor juridice, caută să cumpere influență sau care caută căi ilegale de soluționare a dosarelor. Toți clienții noștri sunt atenționați din strat că noi nu prestăm asemenea ”servicii”. Sabina Cerbu: Cum arată un om sau altul cu siguranță nu e un criteriu după care alegi să lucrezi cu un client sau nu. Mai degrabă, speța pe care ți-o expune spune mai multe dacă te implici să o rezolvi sau nu. De regulă, orice problemă are o soluție, pentru asta sunt avocații care trebuie doar să o identifice. Puține cazuri mi s-au întâmplat în care nu a fost posibil să lucrăm, fie a fost vorba de existența unui conflict de interese, fie adresarea clientului a parvenit extrem de tâziu și, între timp, au expirat termenele legale. Dumitru Sliusarenco, avocat, Promo-LEX: Rău. Prefer să nu lucrez cu oameni care se implică excesiv în activitatea mea și-mi spun unde să pun virgulele. Irina Burac-Mihalachi: Clienții care se consideră ei avocați și mari specialiști în domeniu, cei care îți dictează cum și în ce mod să lucrezi asupra cazului, cei cu care, pur și simplu, nu se ajunge la o înțelegere. Doina Cazacu: Clienții care caută consolare psihologică, dar efectiv nu au probleme de ordin juridic. Gheorghe Malic, avocat: Refuz să lucrez cu persoanele care, de fapt, nu au necesitate de avocat, ci așa, te provoacă, având o sarcină de la cineva, inclusiv de la anumiti reprezentanți ai serviciilor speciale. Acești ”clienți” vin cu diferite propuneri și te iscodesc pe cine știi, te întreabă dacă poți vorbi cu o anumită persoană, se plâng pe avocații precedenți. Deci, sunt clienți din cei care au nevoie de un avocat și de cei care nu au nevoie de avocat, dar vin la un avocat cu alte interese, inclusiv provocări. Cu cei ce nu au nevoie de avocați eu nu vreau să lucrez. După mine, așa arată clienții cu care aș refuza și refuz să lucrez. Olga Ojog: Încrezuți în faptul că totul se cumpără în țara aceasta, inclusiv avocații și judecătorii. Nimeni nu este ideal și nu este ”scutit” de greșeli, nici avocații, nici clienții. Din spusele apărătorilor, greșeala de neiertat a unui client este neîncrederea în avocat, odată ce a venit la el după soluții. Nici clienții ”sfătoși” sau cei care ascund informații nu prea au trecere la avocați. Ce alte greșeli fac clienții când vin la avocați? Vladislav Gribincea: Clientul deseori crede că, odată contractat, avocatul îi devine consilier personal, ceea ce nu este adevărat. Unii clienți mai înțeleg că, plătind avocatul, el plătește pentru a câștiga dosarul, ceea ce, de asemenea, nu este corect. Onorariul este plătit pentru timpul și efortul avocatului. Uneori, acest efort determină o soluție convenabilă pentru client, alteori nu. Unii clienți pleacă de la prezumția că avocatul va fi plătit la sfârșit, din compensațiile obținute în urma procesului. Unii avocați acceptă o astfel de remunerare, însă majoritatea nu. Avocatul plătit în funcție de rezultatul procesului devine atașat personal de dosar, ceea ce îi poate compromite independența și integritatea. Liliana Bânzari: Eu voi taxa drept greșeală a clientului sfaturile sale, tendința de a ascunde anumită informație, așteptările exagerate, doar după ce mă voi convinge că nu dorește să accepte explicațiile, argumentele mele și situația reală a faptelor coroborată cu prevederile legale. Pentru mine este foarte important ca să fiu pe aceeași undă cu clientul. Trebuie să mă asigur că a înțeles tot ce i-am explicat și acceptă strategia propusă de mine. În caz contrar, în mod inevitabil, clientul va avea așteptări mai mari și pot apărea situații de conflict. Vladislav Roșca: Eu cred că cea mai mare greșeală pe care o comite clientul este faptul că își schimbă des și, în cele mai multe cazuri, neîntemeiat avocatul. Viorica Grecu: Probabil, e de înțeles că clientul este nerăbdător să știe cât îl vor costa serviciile avocatului înainte să fi reușit avocatul să studieze problema. Dar nu e un cusur al clientului să adreseze o astfel de întrebare. Persoanele adesea sunt presate sau înspăimântate de ceea ce li se întâmplă și e firesc că vor să știe îndată despre povara financiară pe care vor trebui să o suporte. Pe această cale, doar vreau ca oamenii să cunoască mai multe despre contractarea unui avocat, că nu avem onorarii fixe, precum notarii sau executorii judecătorești, dar sunt raportate la volumul de lucru și complexitatea problemei juridice. Alexandru Tănase: ”The customer is always right”, prin urmare nu poți cere unei persoane care are nevoie de asistență juridică să aibă o pregătire anume.  Bineînțeles, în cazul în care clientul este deschis, oferă toate detaliile necesare, are toate actele pertinente și știe exact ce dorește, aceasta ușurează mult sarcina avocatului. Diligența clientului poate influența substanțial șansele de succes ale cazului. Sabina Cerbu: Regula ar fi că, de principiu, clientul nu greșește. El vrea o soluție la problema pe care o are sau doar de o consultație profesionistă care să-i ofere niște soluții cost-eficiente și un minim de efort posibil. Admit că una din tacticile greșite pe care o poate aborda clientul este să nu fie sincer până la capăt cu avocatul său. Încrederea între client și avocat este una vitală, iar avocatului urmează să-i fie încredințate chiar și “micile secrete”, dacă acest lucru este necesar soluționării cazului. În această manieră, avocatul poate prevedea mai simplu riscurile ce pot parveni, comportamentul părții adverse și, eventual, șansele de reușită a cazului în general. Dumitru Sliusarenco: Confundă avocatul cu judecătorul și nu înțelege că avocatul nu emite decizii sau sentințe. Nu oferă informația completă sau dimpotrivă, povestește toată istoria, de la Perestroikă încoace. Consideră că, angajând avocatul pe un dosar, l-a angajat pentru toată viața ori activitatea sa. Irina Burac-Mihalachi: Primele greșeli ar fi cele de a tăinui informații importante pe caz și a induce intenționat avocatul în eroare în privința unor fapte. Doina Cazacu: Încearcă să ascundă anumite fapte care au importanță pentru soluționarea cauzei. Întreabă: ”Cum am putea rezolva altfel?”. Gheorghe Malic: De regulă, clientul vine cu percepția sa cum de soluționat problema juridică și începe să ”dea sfaturi” avocatului. Trebuie să-l răbdăm până la anumite limite. În astfel de situatii, avocatul nu trebuie să se supere pe client, trebuie să țină cont că clientul este disperat și pornește de la premiza că nimeni nu este în stare să-l ajute. El crede eronat, prezumă din start, că și avcatul la care vine ar putea să nu fie de bună-credință, de aceea și vine cu ”indicațiile” și ”controlul” său. Dacă clientul mai mult se axează pe ”indicații” avocatului, spuneți-i în gluma sau în serios, dar sincer, că el este mai bun avocat, că se poate descurca singur șui nu are nevoie de avocat. Așa că, ar trebui să aleagă dacă are încredere în avocat sau ne despărțim. Olga Ojog: Cea mai mare problemă este atunci când nu știe exact ce vrea sau astăzi vrea una, iar mâine alta. A doua greșeală este că merge, paralel, la mai mulți juriști și îmi comunică: ”Uite, ăla a zis că poate facem în așa mod”.