Supranumit și ”justiție privată”, arbitrajul este o alternativă la justiția clasică, cu ajutorul căruia anumite tipuri de litigii pot fi soluționate de către un tribunal arbitral, în conformitate cu regulile stabilite sau alese de părți. Litigiile de natură comercială sunt cel mai des deduse soluționării prin arbitraj. Acesta este și motivul pentru care majoritatea instituțiilor arbitrale sunt înființate pe lângă camere de comerț sau sunt denumite ”comerciale”, scrie blog.avocatoo.ro. Arbitrajul în dreptul sportului are câteva particularități foarte importante față de celelalte ramuri ale arbitrajului. Sportul privit ca o afacere În spatele sportivilor pe care îi urmărim live sau la TV există și alți factori: antrenorii, cluburile, managerii, sponsorii, obligațiile contractuale, casele de pariuri sportive și mai există ceva. Existăm noi, cei care punem în mișcare tot acest mecanism. Pentru lumea sportului, noi, cei din afară, suntem considerați consumatori. Nouă ni se ”vând” emoții la fiecare meci urmărit cu sufletul la gură sau de fiecare dată când… punem un bilet la pariuri. Apropo de televizor, știați că sursa principală de venit a cluburilor provine din drepturile de televizare a competițiilor sportive pe care televiziunile le cumpără? Iată de ce, pe lângă a fi un fenomen social, sportul a devenit astăzi o veritabilă afacere. Anual, sume imense sunt vehiculate în rândul celor implicați, iar sportul este un element determinant în economia mondială. Toate aceste lucruri au dus la necesitatea creării unui sistem propriu de soluționare a disputelor, un sistem specializat și rapid. Acordul de arbitraj – punctul de pornire În mod normal, pentru a putea deduce un litigiu arbitrajului, părțile trebuie să fie de acord. Acest lucru se realizează printr-un acord/clauză de arbitraj. În sport, clauza de arbitraj nu are un caracter consensual, ci mai de grabă impus. Clauza de arbitraj poate să existe sau nu în cadrul unui contract dintre un sportiv și club, de exemplu. Însă, dacă aceasta nu există expresis verbis, nu înseamnă că un eventual litigiu va putea fi dedus în mod obligatoriu instanțelor naționale, ci va putea fi soluționat tot pe calea arbitrajului. Acest lucru este posibil prin referire la statutele federațiilor naționale, care includ în reglementările interne dispoziții exprese cu privire la arbitraj ca fiind singura modalitate de soluționare a litigiilor. În mod obligatoriu și subsecvent, dispozițiile interne sunt în concordanță cu dispozițiile existente în statutele federațiilor internaționale. Toate drumurile duc… în Elveția! … sau, mai precis, la Lausanne! De ce? Pentru că aici se află Tribunalul de Arbitraj Sportiv, singura instituție specializată în soluționarea litigiilor sportive (TAS). A fi sau a nu fi… supus arbitrajului Arbitrajul are un profund caracter privat, dându-le părților o largă autonomie în ceea ce privește soluționarea unui litigiu. Cu toate acestea, un litigiu poate fi supus soluționării pe cale de arbitraj doar dacă îndeplinește anumite condiții ce țin de ordinea publică a fiecărui stat. Această limitare este cunoscută sub numele de arbitrabilitate și diferă de la o țară la alta, în funcție de legislație. Există două momente în care arbitrabilitatea unui litigiu trebuie avută în vedere, fie el de drept sportiv sau nu:

• momentul pornirii litigiului – trebuie ca litigiul să se încadreze în ceea ce legea elvețiană definește ca fiind litigiu arbitrabil. Din acest punct de vedere, noțiunea de arbitrabilitate se bucură de o sferă foarte extinsă, fiind încadrat ca arbitrabil orice litigiu ce implică un interes economic. În domeniul sportului, cu greu poate fi găsită o situație conflictuală care să nu fie evaluabilă pecuniar, având în vedere interesele financiare existente de fiecare dintre părțile enumerate;
• momentul executării hotărârii arbitrale – pentru ca o hotărâre arbitrală să poată fi pusă în executare într-o altă țară decât Elveția, aceasta trebuie să respecte regulile privind arbitrabilitatea și din acea țară. Acest lucru poate ridica piedici la momentul recunoașterii și punerii în executare a hotărârii arbitrale, dat fiind faptul că este posibil ca un litigiu soluționat pe calea arbitrajului în Elveția să nu poată fi soluționat prin aceeași procedură și în România sau Italia.