În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) și (4) din Legea contabilității nr. 113 –XVI din 27 aprilie 2007, faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare şi centralizatoare. Documentele primare întocmite pe suport de hârtie sau în formă electronică au aceeaşi putere juridică. Conform art. 104 lit. a) și art. 117 alin. (1) din Codul fiscal, factura fiscală nu se eliberează pentru toate tipurile de transporturi internaţionale de mărfuri (inclusiv de expediţie) şi pasageri. Totodată, conform art. 20 alin. (4) din Legea menționată, pentru operațiunile de export-import al activelor şi serviciilor, drept documente primare pot fi utilizate documentele aplicate în practica internațională sau cele prevăzute de contract. Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, în conformitate cu Hotărârea Parlamentului privind aderarea Republicii Moldova la unele acte internaţionale în domeniul aviaţiei civile (nr. 766-XIII din 06.03.2006), Republica Moldova a aderat la Convenţia pentru unificarea unor reguli privitoare la transportul aerian internaţional, semnată la Varşovia la 12 octombrie 1929. Prevederile Convenţiei date se referă la transportul internaţional de persoane efectuat prin aeronavă contra plată, în calitate de document de transport fiind considerat biletul de călătorie. În același timp, în conformitate cu art. 24 alin. (3) din Codul fiscal, deducerea cheltuielilor de delegații se permit în limitele stabilite de Guvern. Determinarea modului de delegare pe teritoriul Republicii Moldova și peste hotarele ei a salariaților încadrați în statele de personal al întreprinderilor și organizațiilor sau a persoanelor care practică activități de voluntariat în conformitate cu Legea voluntariatului nr. 121 din 18 iulie 2010 se efectuează în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la delegarea salariaților entităților din Republica Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 10 din 5 ianuarie 2012. Astfel, conform pct. 15 din Regulament, potrivit documentelor primare, salariatului delegat i se achită cheltuielile de transport până la locul de destinaţie şi retur – spre locul permanent de muncă cu transportul aerian, feroviar, naval, transportul auto public la tarifele clasei econom, cu excepţia taximetrelor, incluzând plata pentru asigurarea de stat a pasagerului la transport şi pentru serviciul prestat la vânzarea preliminară a biletelor de călătorie. Prin urmare, drept documente în baza cărora vor fi confirmate cheltuielile suportate cu transportul aerian reprezintă biletele de călătorie, eliberate de compania ce oferă servicii de transport, indiferent dacă acestea vor fi prezentate pe suport de hârtie sau în formă electronică.