Un executor a fost sancționat cu mustrare, cu obligația de a se instrui, pe cheltuială proprie, pe o durată de 24 de ore academice. Acesta a fost găsit vinovat de încălcarea gravă a obligațiilor profesionale stabilite de lege și neglijență gravă în efectuarea lucrărilor legate de procedura de executare. Executorul a fost sancționat după ce o companie a depus o plângere. Reprezentantul acesteia susține că, deși prin hotărârea instanței de apel s-a dispus încetarea procedurii de insolvabilitate a unei firme la care este fondator, dar și radierea acesteia din registrul de stat al întreprinderilor, precum și considerarea creanțelor acesteia față de creditori ca fiind stinse, executorul continuă să întreprindă acțiuni pentru încasarea datoriilor. La fel, autorul sesizării menționează că lichidatorul companiei s-a adresat instanţei pentru a trage la răspundere subsidiară fondatorii întreprinderii în lichidare, şi anume întreprinderea SA ”Sigma”. Prin Decizia Curții de Apel Chișinău (menținută prin Decizia Curții Supreme de Justiție), demersul a fost respins. Reprezentanții firmei mai susțin că, deși societatea cu răspundere limitată și-a încetat existenţa, iar datoriile acesteia faţă de terţi au fost stinse, executorul judecătoresc a dispus continuarea măsurilor de executare, cu organizarea licitației pentru vânzarea unui bun imobil deținut cu drept de proprietate de către SA ”Sigma”. Autorul sesizării spune că executorul judecătoresc a dispus transmiterea bunului imobil în proprietatea unui pretins creditor, un SRL care nu există. De asemenea, acesta susține că executorul judecătoresc primeşte cereri şi întreprinde acţiuni de executare silită de la persoane neîmputernicite. La rândul său, executorul judecătoresc consideră că sesizarea este neîntemeiată. Potrivit acestuia, Codul de executare nu prevede obligaţia executorului judecătoresc de încetare a procedurii de executare în cazul lichidării creditorului persoană juridică. Colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti a făcut trimitere la prevederile alin. (1) al art. 47 din Codul de executare, potrivit căruia ”în cazul ieşirii uneia dintre părţi din procedura de executare (decesul persoanei fizice, dizolvarea persoanei juridice sau reorganizarea ei, cesiunea creanţei, preluarea datoriei), instanţa de judecată examinează cererea privind înlocuirea acestei părţi cu succesorul ei în drepturi”. Potrivit Colegiului, prin faptul că executorul judecătoresc a dat curs unei cereri de întreprindere a măsurilor de executare silită de la o persoană care nu dispunea de mandatul şi împuternicirile de rigoare, fără a verifica împuternicirile acestuia, şi a întreprins acţiuni de executare silită în favoarea unei entităţi care nu dispune de capacitate de folosinţă, ar fi a admis neglijență gravă în efectuarea lucrărilor legate de procedura de executare. Colegiul mai menționează că executorul judecătoresc urma să întreprindă măsuri de executare silită în limita în care era vizat în documentul executoriu doar un creditor cert cu capacitate de folosinţă deplină.