Banca Națională a Moldovei (BNM) anunță că, până în prezent, a realizat mai puțin de un sfert din acțiunile planificate pentru constituirea Depozitarului central unic al valorilor mobiliare (DCU). Banca susține că a desemnat un manager de proiect și a creat grupul de lucru responsabil de constituirea DCU. De asemenea, a fost elaborat un plan detaliat de măsuri privind constituirea DCU, care permite planificarea și evaluarea întregului proiect. Totodată, au fost planificate și alocate resursele necesare pentru constituirea DCU și a fost atras suport din partea unor instituții internaționale. Potrivit BNM, până acum au fost definitivate toate documentele de constituire ale DCU, însă mai sunt restanțe la elaborarea reglementărilor interne. De asemenea, nu este finalizată soluția IT, nu au fost selectate organele de conducere și angajații instituției. Alte restanțe vizează unele măsuri logistice și organizatorice. Conform legii, Depozitarul central este creat sub forma unei societăți pe acțiuni. Capitalul propriu al Depozitarului central va constitui echivalentul în lei a cel puțin un milion de euro, calculat la cursul oficial al Băncii Naționale a Moldovei. Depozitarul central unic al valorilor mobiliare urmează să își demareze activitatea la începutul lunii aprilie a anului viitor.