Autor: Alexandru Drăguleanu, specialist-jurist, Ministerul Apărării
Dezvoltarea dreptului de autor depinde, într-o mare măsură, de evoluția istorică a societății umane. Astfel, pornind de la primele tentative de protejare a proprietății intelectuale și finalizând cu apariția noilor tipuri de opere create în era internetului care, de asemenea, necesită să fie protejate, dreptul de autor reflectă importanța pe care o comunitate o acordă unui act de creație în sine și culturii în ansamblu, atât sub aspectul contribuției la dezvoltarea socio-culturală, în particular, cât și sub cel al dezvoltării economice a societății, în general.
În literatura de specialitate se menţionează că dreptul de autor s-a născut prin acţiunea conjugată dintre revoluţia tehnologică (apariţia tiparului), revoluţia culturală (apariţia unui public consumator de cultură), revoluţia filosofico-politică (conştiinţa drepturilor individului, ideologia libertăţii şi a egalităţii juridice) şi revoluţia economică (apariţia capitalismului cu economia de piaţă).
Într-o altă ordine de idei, literatura juridică operează și cu ideea precum că ”...dreptul de autor reprezintă o formă de adaptare a legii, un răspuns la noile tehnologii care urmăresc reproducerea şi distribuirea expresiei umane sau, mai precis, la tendinţele sociale, culturale şi economice pe care le declanşează aceste tehnologii”. În legislaţia Republicii Moldova, cadrul juridic privind dreptul de autor şi drepturile conexe este reglementat de Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, care prevede că ”beneficiază de protecţie toate operele exprimate într-o anumită formă obiectivă din domeniul literar, artistic şi ştiinţific, indiferent de faptul dacă acestea au fost sau nu aduse la cunoştinţa publicului”. De menţionat că dreptul de autor are un conţinut complex și trebuie înţeles atât ca drepturi morale ale autorului asupra operei (dreptul de a fi recunoscut în calitate de autor al operei, dreptul de a decide cum va figura numele său la valorificarea operei, dreptul la respectarea integrităţii operei, dreptul la divulgarea operei, dreptul la retractarea operei), cât și ca drepturi patrimoniale pe care le are autorul asupra operei (dreptul de reproducere a operei, dreptul de distribuire, dreptul de a importa opera, dreptul de a împrumuta opera, dreptul de demonstrare publică, dreptul la interpretare publică, dreptul la retransmitere a operei prin eter, dreptul de a realiza opere derivate etc.).
Totodată, este necesar de subliniat faptul că procesul de dezvoltare continuă a reţelelor informaţionale contribuie la transformarea lumii contemporane într-un spaţiu unic de informare și comunicare. Însă acest proces este însoţit și de consecinţe negative, legate de apariţia mai multor probleme în asigurarea dreptului de autor în mediul online, fapt condiţionat de factori precum: nivelul global al dezideratului, extrateritorialitatea, accesibilitatea, interactivitatea, anonimatul.
La etapa actuală, infracţiunile ce atentează la regimul drepturilor de autor şi drepturilor conexe este un domeniu de maximă actualitate, în special datorită dinamicii tehnologice şi diversificării activităţilor antisociale în mediul virtual. Tehnologiile informaţionale oferă azi oportunităţi noi, unele chiar sofisticate, de încălcare a reglementărilor în materie de protecţie a dreptului de autor și drepturilor conexe, creând astfel un potenţial ridicat de comitere a unor tipuri de infracţiuni săvârșite altfel decât în modurile cunoscute, tradiţionale. Prin urmare, implementarea unor metode eficiente în vederea asigurării protecţiei proprietăţii intelectuale în mediul online este vădit necesară. Materiale și metode aplicate La elaborarea studiului au fost utilizate opiniile și rezultatele cercetărilor reflectate în literatura de specialitate (monografii, tratate, publicaţii știinţifice etc.) din domeniu. În limitele acestui studiu, ţinând cont de specificul şi caracterul complex al subiectului abordat, în calitate de metode de cercetare au fost folosite: analiza logică, analiza sistemică, analiza comparativă, sinteza. Rezultate obţinute și discuţii Pornind de la realităţile societăţii contemporane, putem afirma cu certitudine că internetul constituie una dintre cele mai mari forţe eliberatoare ale epocii noastre, dat fiind faptul că informarea şi comunicarea la nivel mondial nu au fost niciodată atât de accesibile precum sunt în prezent. Totuși, constatăm cu regret că internetul este şi un spaţiu/ instrument care poate fi utilizat pentru a comite diverse infracţiuni, inclusiv ce atentează asupra dreptului de autor. La sfârșitul sec. XX – începutul sec. XXI, au apărut noi tendinţe de dezvoltare a societăţii. Problema globalizării și tranziţia la societatea informaţională sunt subiecte ce îi preocupă în prezent pe cercetătorii știinţifici, politicieni, dar și pe simplii cetăţeni, deoarece este evidentă necesitatea unei evaluări ample a impactului pe care îl au acești factori asupra sistemului de drept, inclusiv prin analiza interacţiunii dintre cele două subsisteme: regimul drepturilor de autor și reţeaua globală internet, prin prisma faptului că internetul este principalul instrument prin care se realizează procesul de tranziţie la o societate informaţională.
Există suficiente premise ca internetul să joace un rol important în evoluţia regimului drepturilor de autor. Totodată, existenţa instituţiei dreptului de autor condiţionează, într-o anumită măsură, procesul de dezvoltare a reţelei internet. Conștientizând acest fapt, la 20 decembrie 1996, la sediul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) din Geneva (Elveţia), au fost semnate două acte importante: Tratatul OMPI privind dreptul de autor (The WIPO Copyright Treaty) (intrat în vigoare la 6 februarie 2002), care se referă la protecţia autorilor de lucrări literare și artistice (poeme, romane, programe de calculator, baze de date originale, lucrări muzicale, lucrări audiovizua- le, site-uri web, fotografii etc.) și Tratatul OMPI privind interpretările, execuţiile și fonogramele (The WIPO Performances and Phonograms Treaty) (intrat în vigoare la 20 mai 2002), ce protejează drepturile conexe ale interpreţilor și producătorilor de fonograme. Adoptarea acestor acte a avut scopul de a actualiza și completa tratatele OMPI aprobate anterior, referitoare la dreptul de autor și drepturile conexe, (în speţă – Convenţia de la Berna cu privire la protecţia operelor literare şi artistice, semnată în 1886, revizuită în 1971), pentru a răspunde eficient noilor provocări, generate de dezvoltarea tehnologiilor și a pieţelor de desfacere, de apariţia unor noi categorii de lucrări și noi metode de difuzare. În perioada 1996-2002, aceste tratate au fost ratificate de către 30 de ţări, ceea ce constituie minimul stabilit de Organizaţia Naţiunilor Unite, necesar pentru punerea în aplicare a actelor respective. Astfel, atât Tratatul OMPI privind dreptul de autor, cât și Tratatul OMPI privind interpretările, execuţiile și fonogramele au reușit, într-o oarecare măsură, să răspundă provocărilor tehnologiilor digitale de astăzi, în special, modului de diseminare a materialelor protejate prin reţelele digitale, cum este internetul. Anume din aceste considerente, aceste tratate au fost supranumite și sunt cunoscute în prezent ca ”tratatele internetului”. În general, s-a mizat pe impactul pe care urma să-l producă ”tratatele internetului” prin:
  • crearea unui ansamblu de drepturi fundamentale pentru a permite creatorilor să controleze modul în care operele lor sunt utilizate de terţi și/ sau să fie recompensaţi pentru aceasta;
  • garantarea faptului că deţinătorii acestor drepturi fundamentale vor continua să beneficieze de o protecţie adecvată și eficientă în cazul difuzării lucrărilor prin noile medii de comunicaţie, cum este internetul;
  • confirmarea faptului că drepturile continuă să existe în mediul digital și, totodată, crearea de noi drepturi ”online”;
  • oferirea ţărilor semnatare a dreptului de a dispune de o flexibilitate rezonabilă în stabilirea excepţiilor sau limitărilor drepturilor în mediul digital, în scopul menţinerii unei balanţe corecte de interese între deţinătorii de drepturi și public (în anumite circumstanţe, pot fi stabilite excepţii pentru folosirea operelor în interesul publicului, de exemplu: mediul educaţional non-profit sau cercetarea).
Însă, indiferent de existenţa ”tratatelor internetului”, valorificarea ilegală prin intermediul reţelei internet a obiectelor protejate de dreptul de autor, exprimată prin activităţi de reproducere, distribuire sau comercializare a operelor, fără consimţământul autorului, precum şi favorizarea schimbului de informaţii în detrimentul titularilor de drepturi prin intermediul site-urilor de tip torrents, continuă să se desfășoare în dinamică și atinge proporţii considerabile. Toate aceste acţiuni ilegale sunt cunoscute sub denumirea de piraterie digitală sau piraterie informatică. În prezent, pirateria digitală constituie o preocupare majoră pentru industria software, ceea ce argumentează faptul că termenul de ”piraterie” este asociat cu violarea drepturilor de proprietate intelectuală, acesta fiind preluat din dreptul penal pentru a fi refolosit în aceeaşi materie, dar cu o conotaţie puţin diferită pentru a desemna, metaforic, fenomenul de reproducere ilicită şi masivă a unor creaţii intelectuale în scopuri comerciale. De menţionat că pirateria digitală afectează toate părţile implicate în creaţia şi valorificarea categoriilor de opere protejate de lege: autorii, distribuitorii, consumatorii şi, nu în ultimul rând, statul. Fără îndoială, asigurarea persoanelor fizice, precum şi a persoanelor juridice de drept public şi drept privat, cu posibilitatea de a accesa online un conţinut digital, în condiţiile actuale, este esenţială atât pentru progresul economic, cât şi pentru evoluţia a însuşi mediului online. Însă, cu regret, produsele digitale pot fi supuse foarte uşor copierii, la o calitate practic identică, foarte apropiată de produsul original, distribuirea acestora fiind foarte ușor de realizat în mediul online, cu cheltuieli financiare minimale sau chiar fără cheltuieli. Categoriile de lucrări ce cad sub incidenţa regimului drepturilor de autor şi care sunt expuse pirateriei digitale sunt diverse și includ: filme, emisiuni televizate, înregistrări muzicale şi coreografice, programe informatice etc. Așadar, deși internetul a adus și continuă să aducă multiple avantaje în diferite domenii (cercetări ştiinţifice, învăţământ, afaceri, comunicare interumană etc.), acesta este și mijlocul cel mai important prin intermediul căruia se piratează operele digitalizate. Pericolele generate de internet rezidă în faptul că această reţea, miraculoasă prin beneficiile pe care le aduce omenirii, reprezintă, în acelaşi timp, un mediu extrem de favorabil pentru cei care se dedau la comiterea unor fapte antisociale - de la acte teroriste până la hărţuirea sexuală sau diseminarea pornografiei. După cum am mai menţionat, cazul paginilor web cu conţinut generat de utilizatori este, de asemenea, o problemă majoră atunci când ne referim la încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, dat fiind faptul că volumul de conţinut protejat care este plasat şi transmis digital atinge proporţii considerabile. Impactul site-urilor de tip torrents prezintă un risc sporit, în virtutea faptului că numărul de utilizatori şi capacitatea acestora de a transforma şi distribui conţinut digital este într-o creştere constantă, cu o dezvoltare exponenţială. Astfel, chiar dacă în unele cazuri se vehiculează ideea că acest tip de site-uri, ce încorporează conţinut generat de utilizatori, sunt create pentru grupuri virtuale de prieteni, care să poată partaja fotografii sau melodii pe internet, realitatea este cu totul alta, adesea site-urile respective fiind utilizate în calitate de platforme ce favorizează și facilitează încălcarea frecventă şi substanţială a drepturilor de proprietate intelectuală (de exemplu, prin uploading de melodii sau filme). Instituţia protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală are, cu siguranţă, o importanţă deosebită în sistemul de drept al oricărui stat dezvoltat, căci scopul acesteia este de a proteja produsul inteligenţei umane şi, în acelaşi timp, de a garanta utilizarea acestui produs în beneficiul consumatorilor. Totuși, deși dreptul penal și dreptul contravenţional au roluri subsidiare în cadrul activităţilor menite să asigure protejarea proprietăţii intelectuale, s-a constatat că repararea prejudiciului cauzat ca rezultat al încălcării dreptului de autor, precum şi confiscarea/distrugerea produselor contrafăcute sau aplicarea unor sancţiuni penale/contravenţionale, nu sunt suficiente.
Este evident că, odată cu răspândirea masivă a tehnologiilor informaţionale, problema utilizării abuzive a creaţiilor ce prezintă proprietate intelectuală a devenit tot mai actuală. Infracţiunile comise prin intermediul tehnologiilor informaţionale (în speţă –pirateria digitală) au început relativ recent să fie luate în serios. Prin deplasarea activităţilor infracţionale în mediul online, infractorii au reuşit să devină, în foarte scurt timp, mai eficienţi ca oricând în desfăşurarea acţiunilor lor socialmente periculoase. Această schimbare nu s-a produs întâmplător, ci din raţiuni cât se poate de pragmatice, relaţionate de faptul că această reţea dezvoltată la nivel global prezintă, cel puţin, trei avantaje extrem de importante pentru făptuitori: neglijarea hotarelor și distanţelor, costuri minimale şi anonimatul. În majoritatea cazurilor, încercările de a aplica cadrul juridic existent ce reglementează regimul drepturilor de autor se confruntă cu neaplicabilitatea în mediul online, ceea ce denotă, încă o dată, faptul că normele aplicabile pentru un anumit mediu sunt inaplicabile pentru un mediu diferit, unde funcţionează alte legităţi. Ideologii din domeniul dreptului informaţional și-au exprimat de nenumărate ori opinia referitoare la faptul că relaţiile în mediul online sunt specifice și diferite de cele tipice și nu sunt reglementate de legislaţia în vigoare, iar un astfel de fenomen ca ”informaţia”, în genere, nu poate fi obiectul unei reglementări legale. Pe internet, astfel de acţiuni precum accesarea, utilizarea, copierea, modificarea, revânzarea și chiar publicarea lucrărilor sub numele propriu devin disponibile publicului larg. Prin urmare, lucrări știinţifice și literare, invenţii, modele, schiţe industriale, mărci înregistrate, datorită specificului internetului, devin simple informaţii în mâinile utilizatorilor.
În mod logic, în privinţa faptelor ilegale, enunţate anterior, ar trebui să fie aplicate metode actuale de protecţie, aferente dreptului civil, contravenţional și penal. Însă tentativele de implementare a metodelor tradiţionale de protecţie juridică se confruntă, în mod inevitabil, cu provocări precum: inaplicabilitatea legii în mediul online, dificultatea identificării făptuitorilor, asigurarea cu probe concludente și pertinente etc. Suplimentar, situaţia este agravată de efectul latent care însoţește majoritatea încălcărilor comise în privinţa drepturilor de proprietate intelectuală pe internet, fapt motivat, în special, de inactivitatea și indiferenţa unui număr mare de deţinători de drepturi de autor din mediul online. Toate acestea, și încă multe alte motive, ne atenţionează asupra necesităţii de a elabora și dezvolta, în raport cu riscurile și pericolele generate de mediul online, instrumente și mecanisme proprii de protecţie a proprietăţii intelectuale, bazate pe trăsăturile impersonale ale comunicării și interacţiunii. La etapa actuală, în mai multe state funcţionează modalităţi noi, neconvenţionale, de protecţie a proprietăţii intelectuale pe internet, dintre care evidenţiem următoarele: 1. Transformarea proprietăţii intelectuale în produse informaţionale Chiar dacă, în cazul transformării proprietăţii intelectuale în produse informaţionale, acestea sunt considerate ca fiind mărfuri (produse) şi fac parte din patrimoniul proprietarului sau posesorului lor, această metodă se aplică. Desigur, produsele informaţionale sunt create pentru transferul ulterior către părţi terţe, fapt ce poate crește vulnerabilitatea acestora la pirateria digitală, însă evidenţa utilizatorilor ce accesează produsele respective, precum și folosirea soft-urilor pentru a determina utilizatorii care transmit neautorizat produsul informaţional, pot soluţiona problema. 2. Web-depozitarea (stocarea online) ”Web-depozitarea” permite stocarea și păstrarea în mediul digital a diferitelor tipuri de informaţii. Un moment foarte important este fixarea datei când informaţia este recepţionată spre păstrare. Inclusiv, poate fi emis un certificat care confirmă faptul că o anumită lucrare, în format electronic, a fost transmisă spre păstrare, devenind deja o unitate de stocare ce rămâne situată în ”depozitul virtual”. Această metodă asigură demonstrarea faptului că persoana deţine dreptul exclusiv de proprietate asupra rezultatului activităţii sale intelectuale.
3. Blocarea funcţiilor de copiere Metoda constă în inserarea în limbajul de marcare Hypertext Markup Language (HTML) a unor tag-uri (comenzi) speciale, care fac imposibilă copierea informaţiei de pe paginile web. Utilizate împreună cu tag-urile (comenzile) ce nu permit salvarea site-ului web integral, aceste mecanisme pot să asigure o protecţie reală a proprietăţii intelectuale, plasată pe pagina web respectivă. 4. Instituirea ”listelor negre” (Black List) ”Listele negre” ale utilizatorilor reprezintă baze de date flexibile ce conţin informaţii despre utilizatorii care au încălcat interesele legitime ale titularilor de drepturi. ”Listele negre” îndeplinesc, în special, funcţii de avertizare și de asigurare, reprezentând o modalitate indirectă de influenţă asupra răufăcătorilor. O persoană căreia i-a fost încălcat dreptul de autor are dreptul de a plasa informaţia despre făptuitor în ”listele negre” ale utilizatorilor, precum și dreptul de a elimina ulterior aceste informaţii. ”Listele negre” reprezintă surse deschise pentru toţi utilizatorii de internet și sunt indexate de motoarele de căutare, ceea ce le conferă o importanţă considerabilă. Companiile și persoanele care ţin la reputaţia lor în mediul de afaceri, de regulă, întreprind măsuri pentru a fi scoși din ”lista neagră“ prin încetarea acţiunilor ilegale și repararea prejudiciului cauzat. Totuși, la utilizarea unei astfel de metode, considerăm că este esenţial să se ţină cont de principiul prezumţiei nevinovăţiei și de prevederile legislaţiei cu privire la protecţia datelor cu caracter personal. 5. Codificarea informaţiei Această metodă reprezintă includerea în documentul care conţine proprietate intelectuală a propriilor coduri și marcaje. În cele mai multe cazuri, această metodă este valorificată la protecţia informaţiei ce constituie un secret comercial sau pentru a demonstra copierea ilegală a informaţiei. 6. Certificarea resurselor web Certificarea resurselor web confirmă faptul că persoana sau compania, în exercitarea activităţii sale, promovează o politică de respectare a proprietăţii intelectuale ce aparţine utilizatorilor reţelei internet. Însă, cu regret, în multe ţări sistemul de certificare de stat nu este încă pregătit pentru a lucra cu resursele web.
În încercarea de a oferi soluţii pentru problema dată, deja au apărut astfel de sisteme private de web-certificare cum sunt: VerySign, TRUSTe și altele. Prezenţa logo-urilor unor astfel de sisteme de certificare pe pagina web a companiei demonstrează faptul că resursa web respectivă este certificată și dispune de ”puritate intelectuală”, ceea ce, în consecinţă, are doar reacţii pozitive din partea clienţilor. 7. Crearea de asociaţii În iunie 1998, un grup de operatori internet au anunţat despre formarea unei coaliţii numită ”On-line Privacy Alliance”. Această asociaţie a elaborat norme speciale, în conformitate cu care consumatorii au ajuns să fie în măsură să determine ce fel de informaţii despre viaţa lor privată au fost accesate și în ce mod au fost utilizate acestea. În prezent, în SUA există și sunt active organizaţii similare, printre care: TRUSTe, BBBOnline și altele. Crearea unor astfel de coaliţii pentru a promova ideea de integritate și respect pentru proprietatea intelectuală în internet ar trebui să contribuie în mod semnificativ la eradicarea problemei încălcării drepturilor de autor online. 8. Influenţarea furnizorilor serviciilor de hosting Una dintre măsurile eficiente pentru protecţia proprietăţii intelectuale pe internet ar putea fi influenţarea furnizorilor serviciilor de hosting. Această acţiune este realizată în scopul de a-i obliga pe aceștia să-și suspende/întrerupă activitatea de deservire a paginilor web, pe care sunt publicate, în mod ilegal, obiecte ce reprezintă proprietate inte- lectuală sau care încalcă în alt mod dreptul de autor. 9. Utilizarea soft-urilor antiplagiat Soluţiile software ajută la scanarea documentelor de orice tip pentru depistarea plagiatului. Acestea folosesc ultimele tehnologii disponibile pentru a identifica și evidenţia chiar și cele mai subtile încercări de a plagia, fie ele comise în mod intenţionat sau nu. Astfel, analizând trăsăturile metodelor descrise anterior, constatăm că aceste măsuri sunt mai mult tehnice decât juridice. Dar, după cum menţionează, pe bună dreptate, renumitul expert în domeniul dreptului de autor T. Koskinen-Olsson, măsurile tehnice de protecţie constituie mecanismul cel mai eficient de protecţie a conţinutului digital de pe internet. Acestea împiedică utilizarea ilegală a pro- duselor, ceea ce face imposibil accesul la ele, fără o autorizare specială.