O clauză contractuală se consideră abuzivă, dacă nefiind negociată în mod individual cu consumatorul creează, contrar cerinţelor de bună-credinţă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract. Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) susține că sunt considerate abuzive clauzele care au ca obiect sau efect:
  • excluderea sau limitarea răspunderii prevăzute de lege a comerciantului în cazul decesului consumatorului sau al vătămării lui corporale şi/sau al deteriorării bunurilor lui materiale ca urmare a acţiunii sau a inacţiunii comerciantului;
  • excluderea sau limitarea drepturilor prevăzute de lege ale consumatorului faţă de comerciant sau faţă de o altă parte, în cazul neîndeplinirii totale sau parţiale ori al îndeplinirii necorespunzătoare a oricăreia dintre obligaţiile contractuale de către comerciant, inclusiv a opţiunii de a compensa o datorie către comerciant cu o creanţă pe care consumatorul o poate avea împotriva acestuia;
  • încheierea unui acord care creează obligaţii pentru consumator şi prin care furnizarea de servicii de către comerciant este supusă unei condiţii a cărei îndeplinire depinde doar de voinţa acestuia din urmă;
  • acordarea permisiunii comerciantului de a reţine sumele plătite de consumator, în cazul în care acesta din urmă decide să nu încheie contractul sau să nu îl execute, fără a se prevedea dreptul consumatorului de a primi o compensaţie în sumă cel puţin echivalentă de la comerciant, dacă acesta este partea ce rezoluţionează ori reziliază contractul, după caz;
  • solicitarea de la orice consumator care nu şi-a îndeplinit obligaţia să plătească drept compensaţie o sumă disproporţionată în raport cu prejudiciul cauzat de neonorarea obligaţiilor contractuale;
  • acordarea dreptului comerciantului de a rezoluţiona sau, după caz, de a rezilia la discreţia sa contractul, în timp ce consumatorului nu i se acordă aceeaşi posibilitate sau acordarea permisiunii comerciantului de a reţine sumele plătite pentru bunuri/servicii care nu au fost încă furnizate/prestate de către acesta, în cazul în care comerciantul este cel care reziliază contractul;
  • acordarea posibilităţii comerciantului de a rezilia un contract cu durată nedeterminată fără un preaviz în termen rezonabil în formă scrisă, cu excepţia cazurilor în care există motive întemeiate de a face acest lucru.
De asemenea, se consideră abuzive clauzele care permit prelungirea automată a unui contract cu durată determinată, în cazul în care consumatorul nu şi-a exprimat intenţia de a-l prelungi, atunci când termenul stabilit pentru ca consumatorul să îşi exprime intenţia de a prelungi contractul este mai mic de 14 zile. Nu sunt legale nici prevederile care permit obligarea irevocabilă a consumatorului de a respecta clauze cu care acesta nu a avut posibilitatea reală să se familiarizeze înainte de încheierea contractului. Totodată, pot fi considerate neconforme și prevederile care permit:
  • acordarea dreptului comerciantului de a modifica unilateral clauzele fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract;
  • acordarea dreptului comerciantului de a modifica unilateral, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract sau prin referinţă la prevederile actelor normative în domeniu, orice caracteristici ale produsului sau ale serviciului care urmează să fie furnizat;
  • prevederea ca preţul bunurilor să fie stabilit în momentul livrării sau acordarea de posibilităţi comerciantului să mărească preţul acestora fără să îi acorde consumatorului dreptul corespunzător de a rezilia contractul, în cazul în care preţul final este nejustificat de mărit sau disproporţionat în raport cu preţul convenit la încheierea contractului, ţinându-se cont de circumstanţele obiective care au determinat comerciantul să modifice preţul;
  • acordarea dreptului comerciantului de a stabili dacă bunurile sau serviciile furnizate sunt conforme cu contractul sau acordarea acestuia a dreptului exclusiv de a interpreta orice clauză din contract;
  • limitarea obligaţiei comerciantului de a respecta angajamentele asumate de către intermediarii sau de către reprezentanţii acestuia sau asumarea angajamentelor de către acesta, cu condiţia respectării unei anumite formalităţi neprevăzute în mod expres de lege;
  • obligarea consumatorului să îşi îndeplinească toate obligaţiile, chiar în cazul în care comerciantul nu îşi respectă obligaţiile corelative;
  • acordarea posibilităţii comerciantului de a-şi cesiona drepturile şi obligaţiile prevăzute de contract, în cazul în care această acţiune poate servi la reducerea garanţiilor pentru consumator, fără acordul acestuia din urmă;
  • excluderea sau obstrucţionarea dreptului consumatorului de a intenta acţiune în instanţă judecătorească sau de a exercita orice alt drept prevăzut de lege, în special prin obligarea consumatorului de a soluţiona orice litigiu exclusiv prin arbitraj, care nu este reglementat de dispoziţiile legale, restricţionând în mod nejustificat dovezile aflate la dispoziţia consumatorului sau impunându-i sarcina probei care, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, trebuie să îi revină altei părţi la contract;
  • limitarea răspunderii comerciantului pentru defectele ascunse ale produselor şi/sau ale serviciilor;
  • acordarea posibilităţii comerciantului de a restricţiona transferul de garanţie la recomercializarea produsului de către consumatorul iniţial;
  • impunerea unui termen consumatorilor mai mic decât cel prevăzut de lege pentru notificarea comerciantului despre anumite defecte ale produsului sau ale serviciului;
  • condiţionarea de către comerciant a prestării serviciului cu un anumit tip de mijloc de măsurare, deşi mijlocul de măsurare utilizat deja de consumator este legal;
  • excluderea sau limitarea dreptului consumatorului de a rezoluţiona sau, după caz, de a rezilia contractul în cazul în care comerciantul a modificat unilateral clauzele contractuale sau nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale;
  • exonerarea comerciantului de obligaţia prevăzută de lege de a soma consumatorul sau de a-i stabili un termen pentru executarea obligaţiilor contractuale.
APCSP îi îndeamnă pe cei care descoperă astfel de contracte să se adreseze cu toate actele doveditoare, pentru a fi întreprinse acțiunile necesare. Totodată, Agenția recomandă consumatorii să fie vigilenți, atunci când li se propun acte adiționale la contractele de adeziune (credite bancare/nebancare, utilități, telefonie fixă și mobilă, cablu etc.) spre semnare, să le consulte cu atenție înainte de semnare și să ceară explicații suplimentare instituțiilor care le propun. Dacă nu le sunt clare pe deplin formulările și termenii folosiți în actele adiționale, consumatorii trebuie să se adreseze la APCSP, pentru a primi informații și îndrumări de la personalul specializat.