Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) va alege, în ședința de astăzi, președintele Consiliului. Potrivit Legii cu privire la Procuratură, președintele CSP este ales dintre membrii Consiliului aleși din rândul procurorilor, prin vot secret, pe un termen de patru ani. Pentru a fi ales, acesta trebuie să acumuleze votul majorității membrilor Consiliului. Mandatul actualului președinte al CSP, Mircea Roșioru, împreună cu a altor cinci membri ai Consiliului, a expirat în data de 19 decembrie. Legea cu privire la Procuratură mai spune că, cei care doresc să candideze la funcția de președinte, trebuie să depună, cel târziu în ziua premergătoare zilei ședinței Consiliului, următoarele acte:
  • cererea de a candida;
  • viziunea asupra exercitării mandatului;
  • alte acte pe care candidatul le consideră relevante.
Președintele ales al Consiliului preia funcția imediat după anunțarea hotărârii Consiliului. Regulamentul Consiliului Superior al Procurorilor spune, referitor la procedura de alegere, că cei care candidează se înscriu în buletinul de vot în ordine alfabetică. Șeful aparatului Consiliului va imprima buletinele de vot corespunzător numărului de membri ai Consiliului. În cadrul ședinței la care are loc alegerea președintelui Consiliului, fiecărui candidat i se oferă timp egal pentru prezentarea viziunii sale asupra activității în calitate de președinte al Consiliului. Fiecare membru poate adresa întrebări candidaților. Votul secret se realizează prin completarea buletinului de vot în mod confidențial de fiecare membru al Consiliului prezent la ședință și introducerea lui în urna de vot sigilată. Votul prin corespondență nu este posibil. Se consideră ales în calitate de președinte candidatul care a acumulat mai mult de jumătate din voturile membrilor Consiliului în funcţie. Dacă nici un candidat nu a acumulat numărul necesar de voturi, se organizează turul doi între candidații care au acumulat cel mai mare număr de voturi în turul întâi. Dacă în turul doi nici un candidat nu a acumulat numărul necesar de voturi, se organizează turul trei al scrutinului între acei doi candidați. Dacă în turul trei nici un candidat nu a acumulat numărul necesar de voturi, procedura de alegere se reia de la început. În urma numărării voturilor de alegere a președintelui, Consiliul prin hotărâre, confirmă respectarea procedurii și rezultatul votării. Această hotărâre este semnată de președintele ședinței. Președintele Consiliului are atribuțiile menționate în Legea cu privire la Procuratură și în Regulament, inclusiv:
  • coordonează proiectul agendei ședinței Consiliului;
  • prezidează şedinţele Consiliului;
  • semnează actele emise de Consiliu;
  • reprezintă Consiliul în relaţiile interne şi cele internaţionale şi coordonează activitatea acestuia;
  • deschide ședința Adunării Generale a Procurorilor;
  • convoacă și prezidează prima ședință a Colegiilor din subordinea Consiliului;
  • prezintă Adunării Generale a Procurorilor raportul anual de activitate al Consiliului;
  • numeşte, promovează, transferă şi eliberează din funcţii pe angajaţii aparatului Consiliului, le aplică măsuri de încurajare şi sancţiuni disciplinare;
  • organizează şi implementează sistemul de management financiar şi control intern a Consiliului;
  • administrează bugetul şi patrimoniul public aflat în gestiunea Consiliului;
  • repartizează spre examinare adresările cetăţenilor şi ale procurorilor privind chestiunile date în competenţa Consiliului.
Mandatul președintelui Consiliului încetează în cazurile prevăzute la art. 76 a Legii cu privire la Procuratură, prin demisie sau revocare. Mandatul președintelui expiră în orice circumstanță la prima ședință a noului Consiliu ales. Președintele Consiliului își poate anunța demisia din funcția de președinte prin depunerea unei cereri scrise adresate Consiliului. Demisia produce efecte din momentul acceptării ei prin hotărâre a Consiliului. În același timp, preşedintele Consiliului poate fi revocat din funcție prin hotărâre a Consiliului adoptată cu votul a 2/3 din membrii în funcţie a acestuia.