Un executor a fost amendat pentru că a virat în contul unei companii aproape 150 de mii de lei, chiar dacă aceasta nu era parte în procedura de executare. Potrivit unei hotărâri a Colegiului disciplinar al executorilor judecătorești, reprezentanții unei companii s-au plâns că un executor judecătoresc, care avea în gestiune un document executoriu privind încasarea unei datorii de aproape 150 de mii de lei, ar fi desfășurat procedura cu mai multe abateri. Mai exact, reprezentanții firmei susțin că nu au fost informați despre demararea procedurii și nu au putut să examineze actele sau să dea explicații executorului judecătoresc. De asemenea, nu au avut posibilitatea de a încheia tranzacții cu creditorul. Aceștia susțin că au aflat că a fost demarată procedura, după ce din contul firmei au fost retrași peste 160 de mii de lei. Petiționarul menționează că a înaintat o cerere către executorul judecătoresc și l-a informat despre recursul înaintat asupra încheierii Curții de Apel Chișinău. De asemenea, a solicitat suspendarea transferului mijloacelor bănești în contul creditorului, până la pronunțarea Curții Supreme de Justiție (CSJ). Autorul sesizării mai precizează că recursul a fost admis, însă executorul judecătoresc a transferat suma de 160 de mii de lei în contul unei companii care nu era creditor în cadrul procedurii de executare. La rândul său, executorul respinge acuzațiile. Acesta a declarat că a transferat banii unei alte companii, la solicitarea creditorului, pentru că acesta nu ar fi avut conturi. Banii ar fi fost virați în contul unei datorii. Colegiul disciplinar a admis parțial sesizarea și susține că, potrivit Codului de executare, sumele de pe contul curent special se eliberează creditorului persoană fizică în numerar sau se virează în contul acestuia. În cazul creditorului persoană juridică se virează în contul lui. De asemenea, Colegiul a stabilit că abaterile comise de către executorul judecătoresc sunt susceptibile de a limita drepturile debitorului în cazul unei eventuale întoarceri a executării silite. Asta pentru că, potrivit Codului de executare, în cazul în care hotărârea executată se anulează şi după rejudecarea pricinii se adoptă o hotărâre prin care acţiunea se respinge parţial sau integral, ori o încheiere de încetare a procesului sau de scoatere a cererii de pe rol, instanţa de judecată dispune din oficiu restituirea către pârât (debitor), din contul reclamantului (creditorului), a tot ceea ce s-a încasat în temeiul hotărârii anulate, precum şi a cheltuielilor de executare. Astfel, Colegiul a constat că prin actele/acțiunile sale executorul judecătoresc a comis abaterea disciplinară ”încălcare gravă sau sistematică a obligaţiilor profesionale stabilite de lege”. Acesta trebuie să plătească o amendă mărime de 600 u. c., adică 12 mii de lei.