Aproape 600 de avocați au fost sancționați la sfârșitul anului trecut și le-a fost suspendată licența pentru că nu și-au plătit contribuțiile. Potrivit unei decizii a Comisiei pentru etică și disciplină a Uniunii Avocaților din Moldova (UAM), 573 de apărători au licența suspendată pentru că nu au achitat contribuția, care este de 100 de lei pe lună sau 1.200 de lei pe an. Aceștia își vor putea relua activitatea doar după ce vor achita integral datoriile.
Sumele restante variază între 600 și 7.200 de lei, semn că unii nu au plătit ani de-a rândul. Lista avocaților care nu au efectuat defalcările de membru în bugetul Uniunii Avocaților mai mult de 6 luni, poate fi accesată
aici.
Numărul restanțierilor nu diferă foarte mult de anul trecut. Atunci,
560 de avocați au avut restanțe la plata contribuțiilor și le-a fost suspendată licența.
Conform datelor publicate pe pagina UAM, 1.870 de avocați au, în acest an, dreptul de a profesa.
Potrivit
Legii cu privire la avocatură, activitatea de avocat se suspendă de drept în cazul neefectuării de către avocat a defalcărilor în bugetul Uniunii Avocaţilor la expirarea a 6 luni de la termenul scadent, până la achitarea integrală a restanţei.
Licenţa şi legitimaţia avocatului a cărui activitate este suspendată se transmit, în termen de 10 zile, Consiliului Uniunii Avocaţilor, unde se păstrează pe parcursul perioadei de suspendare a activităţii de avocat.
Consiliul Uniunii Avocaţilor este obligat, în termen de 10 zile de la data suspendării activităţii de avocat, să consemneze acest fapt în Lista avocaţilor care au dreptul de a exercita profesia de avocat şi să publice această informaţie în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
În acest an, UAM planifică să încaseze din contribuțiile avocaților aproape 3,5 milioane lei.