Codul de procedură civilă a fost completat cu un nou articol, 17¹, care se referă la depunerea documentelor prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor. Astfel, cererile de chemare în judecată, cererile de apel, de recurs, de revizuire, de eliberare a ordonanțelor judecătorești și oricare alte cereri sau acte procedurale pot fi depuse în instanța de judecată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, care este unic pentru întreg sistemul judecătoresc din Republica Moldova. În acest caz, cererea trebuie să fie semnată cu semnătura electronică avansată calificată, iar actele anexate la ea se introduc în Programul integrat de gestionare a dosarelor sub formă de documente electronice semnate cu semnătură electronică avansată calificată. La depunerea actelor prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, se va anexa obligatoriu dovada semnăturii electronice, conform legislației. Referitor la înregistrarea video, fotografierea, utilizarea altor mijloace tehnice decât cele cerute în condiţiile alin. (11), adică înregistrarea audio, acest fapt va fi admis numai de preşedintele şedinţei de judecată și doar cu acordul părților și participanților la proces. În caz de audiere a martorilor, cu acordul acestora. În cazul strămutării cauzelor de la o instanță la alta din motivele la alin.  (2) lit. a), b) şi c), acest lucru se face în faza pregătirii cauzei pentru dezbateri judiciare, în temeiul unei încheieri motivate a instanţei în care este intentat procesul. Este vorba de motive precum: a) pârâtul, al cărui domiciliu nu era cunoscut, cere strămutarea pricinii la instanţa de la domiciliul său atestat prin dreptul de proprietate, calitatea de locatar sau viza de reşedinţă; b) pe parcursul judecării, s-a constatat că pricina a fost reţinută spre judecare cu încălcarea normelor de competenţă jurisdicţională; c) ambele părţi solicită strămutarea pricinii la instanţa de la locul aflării majorităţii probelor; Încheierea de strămutare a cauzei nu se supune nici unei căi de atac, dar poate determina ridicarea unui conflict negativ de competență. La fel, referitor la strămutarea cauzei a fost introdus un nou aliniat care spune că nu se admite formularea unei noi cereri de strămutare pe aceleași motive, dacă anterior strămutarea a fost respinsă sau întemeiată pe motive cunoscute la data soluționării cererii anterioare. În acest caz, cererea de strămutare se anexează la materialele dosarului printr-o încheiere protocolară. Modificările urmează să fie publicate în Monitorul Oficial.