Un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru că a prezentat o diplomă de licență falsă unui potențial angajator. Dosarul în care este învinuit se află pe rol la Judecătoria Strășeni, iar apărarea a cerut opinia Curții Constituționale (CCM). Mai exact, avocatul bărbatului vrea ca magistrații de la CCM să declare neconstituțională sintagma ”săvârşite referitor la un document de importanţă deosebită” din art. 361 alin. (2) lit. c) a Codului penal. Norma contestată prevede că: ”Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii, confecţionarea sau vânzarea imprimatelor, ştampilelor sau a sigiliilor false ale unor întreprinderi, instituţii, organizaţii, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare săvârşite referitor la un document de importanţă deosebită se pedepsesc cu amendă în mărime de la 550 la 950 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 5 ani”. Autorul inițiativei susține că noțiunea de ”document de importanţă deosebită” este vagă și nu poate fi clar definită. Acesta mai menționează că legea penală nu precizează ce documente oficiale sunt de importanță deosebită, astfel norma poate fi interpretată extensiv de cei care aplică legea penală. De asemenea, norma contestată este în contradicție cu prevederile Constituției care vizează principiul legalității incriminării și pedepsei penale, precum și calitatea legii penale. Avocatul susține că în cazul lipsei unei definiții în partea generală a Codului penal, legiuitorul urma să asigure o explicație clară în partea specială a Codului penal, astfel încât dispozițiile contestate să nu poată fi aplicate în mod arbitrar.