125 de contribuabili din toate domeniile de activitate economică ale Republicii Moldova (agricultură, comerţ, producerea şi comercializarea produselor de panificare şi patiserie, construcţie, producerea betonului, hârtiei, prestarea serviciilor curăţenie) își vor informa angajații în privința riscurilor achitării salariilor în plic. Aceștia au fost selectați de către Serviciul Fiscal de Stat (SFS) pentru a avea şedinţe comune de informare a angajaţilor și angajatorilor privind riscurile practicării muncii la negru. Astfel, de la începutul lunii, angajații SFS de comun cu reprezentanții Casei Naționale Asigurări Sociale (CNAS) și cei de la Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM) au fost inițiate un șir de acţiuni de informare, sensibilizare şi consultare a salariaților/angatorilor, interesaţi în aplicarea corectă şi eficientă a legislaţiei, precum şi promovare a reformei fiscale. În cadrul întrevederilor cu colectivele agenților economici, o atenţie deosebită se acordă explicării riscurilor și dezavantajelor fenomenului utilizării muncii la negru și/sau achitarea salariilor în plic şi efectele negative produse asupra societăţii şi a fiecărui cetăţean în mod individual precum şi a reducerii posibilităţilor de dezvoltare a angajaţilor.  SFS amintește că utlizarea muncii la negru și/sau achitarea salariilor în plic este un fenomen care generează efecte negative asupra bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale, fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, dar și nemjlocit asupra angajaților și angajatorilor. Acceptând salariul în plic, beneficiarul riscă să fie lipsit de o pensie decentă, de un pachet social motivant, de o asigurare medicală de calitate, de protecție socială a familiei sale, de concedii de odihnă plătite, de îndemnizații decente. Totodată, salariul primit în plic reduce posibilitatea muncitorului de a avansa în carieră, de a beneficia de credite și de o stabilitate la locul de muncă. Rezultatele primei runde de controale fiscale la 17 agenți economici s-au soldat cu calcularea suplimentară la buget a obligațiilor aferente plăților salariale în valoare de 2,6 mln lei.  În acest context, SFS recomandă angajatorilor să se conformeze voluntar prevederilor legislației în vigoare, iar angajaților să-și exercite drepturile.