Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza ”Tiramavia” SRL şi alţii c. Moldovei. Curtea a constatat violarea Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concluzionând că ingerinţa în privinţa bunurilor reclamanţilor sub forma revocării certificatelor de operator aerian nu a fost însoțită de suficiente garanţii împotriva deciziilor arbitrale şi astfel nu a fost legală. Totodată Curtea a acordat companiilor reclamante suma cumulată de 9.000 euro cu titlu de prejudiciu moral şi 7.500 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli. În cauza ”Tiramavia” SRL şi alţii c. Moldovei, reclamanții sunt trei societăți comerciale, ”Tiramavia” SRL, ”Valan International Cargo Charter” SRL, ”Grixona” SRL, specializate în transportul aerian din Republica Moldova. La 1 iunie 2007, Administrația de Stat a Aviației Civile (ASAC) a emis o instrucțiune privind interzicerea operării aeronavelor înregistrate în Republica Moldova începând cu 15 iulie 2007 în spațiul aerian al Irakului și Afganistanului. În perioada 4 și 8 iunie 2007, toate companiile aeriene moldovenești au fost supuse unui control din partea Comitetului de Siguranță al Uniunii Europene (European Union Safety Committee), în urma căruia, au fost depistate anumite nereguli. La 14 iunie 2007, ASAC a expediat societăților reclamante raportul Comitetului de Siguranță al UE și i-a informat că sunt în drept să prezinte observațiile lor până la 22 iunie 2007. La 18 iunie 2007, ASAC a expediat companiilor instrucțiunea nr. 2584 și le-a cerut să prezinte până la 21 iunie 2007 un plan de lichidare a neregulilor constatate de către Comitetul de Siguranță al UE. Potrivit reclamanților, un astfel de plan a fost expediat la 21 iunie 2007. De asemenea, la 18 iunie 2007 ASAC a expediat companiilor reclamante o instrucțiune, prin care li s-a cerut să întreprindă măsuri în vederea remedierii neregulilor până la 20 iulie 2007 și 20 septembrie 2007. Nu este clar dacă neregulile în cauză erau aceleași cu cele depistate de către Comitet. La 21 iunie 2007 ASAC a decis revocarea certificatelor operator aerian (”COA”) eliberate companiilor reclamante. În privința primei companii reclamante, motivul invocat de către ASAC a fost faptul că autoritățile aeroportuare din mai multe țări europene au depistat nereguli privind avioanele sale și că aceste nereguli au avut un impact negativ asupra securității zborului. În ceea ce privește a doua și a treia companie, ASAC s-a bazat pe faptul că acestea au operat zboruri spre Afganistan, Congo, Sudan, Sierra Leone, Kosovo, Noua Zeelandă și Emiratele Arabe Unite. ASAC a susținut că aceste destinații au implicat riscuri de securitate și că acestea nu a avut resurse pentru a asigura securitatea zborurilor spre acele destinații. La 22 iunie 2007, companiile reclamante au solicitat ASAC anularea deciziei pe motiv că nu a fost explicat exact care nereguli au stat la baza revocării COA, precum și că ASAC nu le-a acordat timp pentru remedierea neregulilor. Având în vedere faptul că ASAC a refuzat anularea deciziei sale, la 28 iunie 2007, companiile reclamante au contestat decizia la Curtea de Apel Chișinău, susținând, printre altele, că în conformitate cu art.23 din Legea privind aviația civilă, ASAC putea să suspende sau să revoce certificatele de operator aerian numai în cazul în care companiile nu ar fi reușit să lichideze neregulile constatate de către ASAC în termenul stabilit. Întrucât ASAC nu a specificat pe care anume nereguli s-a bazat atunci când a decis revocarea certificatelor de operator aerian și nu a acordat un termen limită pentru remedierea acestor nereguli, acțiunile sale sunt ilegale. La 3 decembrie 2008, Curtea de Apel Chișinău a respins acțiunea companiilor reclamante și a susținut că ASAC a fost în drept să revoce certificatele de operator aerian, deoarece au fost depistate nereguli grave privind siguranța zborurilor în ceea ce privește prima companie și pentru că aceasta nu a reușit să remedieze neregulile. De asemenea, instanța a susținut că celelalte companii nu s-au conformat ordinului ASAC din 1 iunie 2007 privind interzicerea zborurilor spre Irak și Afganistan. Companiile reclamante au atacat această decizie la Curtea Supremă de Justiție. La 29 aprilie 2009, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul companiilor reclamante, și a menținut hotărârea pronunțată de Curtea de Apel. În fața Curții, companiile reclamante s-au plâns că revocarea certificatelor de operator aerian a avut ca efect încălcarea dreptului acestora la respectul proprietăţii garantat de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Curtea a constatat în unanimitate violarea Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, notând că Articolul 5 din Legea aviaţiei civile stabileşte în termeni generali dreptul ASAC de a revoca certificatele de operator aerian. Totuşi, Articolul 23 din aceeaşi lege enumeră încălcările pentru care poate fi sancţionată o companie aeriană şi procedura care trebuie respectată de către ASAC. Alineatele 3 şi 4 stabilesc că certificatele pot fi suspendate sau revocate doar dacă şi când compania a eşuat să remedieze neregulile semnalate de ASAC în interiorul termenului limită stabilit sau dacă neregulile sunt de natură recurentă. Regulamentele în domeniul aviaţiei civile adoptate de ASAC în baza Legii privind aviaţia civilă, prevăd în secţiunea RAC AOC 0170 literelor a) şi b) că certificatele pot fi revocate în anumite circumstanţe după ce iniţial au fost suspendate. De asemenea, este prevăzută o a treia posibilitate potrivit literei c) şi anume ”în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare”. Totuşi, Curtea nu a fost informată despre aceste reglementări. În faţa instanţelor naţionale, companiile reclamante au invocat că revocarea certificatelor a fost contrară procedurii prescrise de Articolul 23 din Legea aviaţiei civile şi Regulamentelor RAC AOC 0170 în domeniul aviaţiei civile. Prima companie reclamantă de asemenea a invocat că decizia din 21 iunie 2007 nu a specificat neregulile pentru care certificatul a fost revocat. Curtea a fost de acord că absenţa acestei informaţii în decizia din 21 iunie 2007 a limitat posibilitatea primei companii reclamante de a contesta în mod eficient revocarea respectivă în faţa instanţelor naţionale şi a notat că instanţele naţionale nu au oferit un răspuns satisfăcător pe marginea argumentelor invocate de reclamanţi. Potrivit Asociației Juriștii pentru Drepturile Omului, Curtea a mai notat că în instrucţiunea din 18 iunie 2007 emisă de ASAC a indicat că au existat nereguli în ceea ce priveşte primul reclamant şi i-a oferit un termen de 1-3 luni pentru remedierea acestora. Astfel, Curtea a considerat că prima companie putea în mod rezonabil considera/aştepta că nu vor exista consecinţe adverse dacă ea se va conforma instrucţiunilor în interiorul termenului limită. Totuşi, în pofida instrucţiunilor date şi termenelor limită certe, ASAC a revocat certificatul primei companii reclamante la 21 iunie 2007, înainte de a-i oferi posibilitate să se conformeze. Totodată, Curtea a notat că prin decizia din 1 iunie 2007 ASAC a informat a doua şi a treia companie reclamantă că toate zborurile în Iraq şi Afganistan sunt interzise începând cu 15 iulie 2007. La 21 iunie 2007, adică mai mult de 3 săptămâni înainte ca interdicţia să intre în vigoare, ASAC a revocat certificatele pe motiv că ei au zburat în diverse destinaţii implicând riscuri de securitate, inclusiv Iraq şi Afganistan. Nu doar companiilor respective nu li s-a oferit posibilitatea de a fi auzite de ASAC înainte de revocarea certificatelor, dar, de asemenea, instanţele naţionale nu au argumentat în ce bază ele au constatat că companiile au eşuat să se conformeze cu interdicţia, în condiţiile în care interdicţia nu era încă în vigoare la momentul revocării. Curtea a concluzionat că ingerinţa în privinţa bunurilor reclamanţilor sub forma revocării certificatelor de operator aerian nu a fost însoțită de suficiente garanţii împotriva deciziilor arbitrale şi astfel nu a fost legală în sensul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Această concluzie a făcut ca inutilă estimarea dacă au fost respectate celelalte cerinţe a acestei prevederi. Companiile reclamante au cerut 1.869.776 euro, 931.960 euro şi 301.644 euro cu titlu de prejudiciu material, câte 25.000 euro fiecare cu titlu de prejudiciu moral şi 3.000 euro, 6.860 euro şi 3.000 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli. Curtea a acordat companiilor reclamante câte 3.000 euro fiecăreia cu titlu de prejudiciu moral şi câte 2.500 euro fiecăreia cu titlu de costuri şi cheltuieli. Curtea a respins pretențiile cu titlu material, menționând că, în timp ce retragerea certificatelor ar fi putut avea consecințe financiare nefavorabile pentru companiile reclamante, Curtea nu poate să speculeze care ar fi fost eventualul rezultat dacă ele ar fi putut contesta impunerea acestor măsuri în procedurile administrative sau judiciare. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că companiile reclamante au posibilitatea de a solicita redeschiderea procedurii în temeiul legislației interne în vigoare.