Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova (CNPM) spune că proiectul Legii fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală, pentru anul 2019, este elaborat într-o manieră neargumentată. Asta pentru că majorările propuse la fonduri și subprograme nu au analizele necesare, bazate pe necesitățile pacienților.

De asemenea, CNPM spune că menținerea reducerile pentru persoanele care achită asigurarea în formă fixă este o inegalitate în raport cu cei care achită prima în formă procentuală. Și anume, Prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă, prevăzută pentru anul viitor, va fi păstrată la nivelul ultimilor ani şi va constitui 4.056 lei. Vor rămâne în vigoare și reducerile de 50% din prima de asigurare medicală pentru majoritatea categoriilor de plătitori şi de 75% pentru proprietarii de terenuri cu destinaţie agricolă, în cazul achitării acesteia până în data de 1 aprilie.

Defalcările în sumă procentuală ce urmează să fie făcute în acest sens în cazul persoanelor angajate nu au suferit, de asemenea, modificări și se vor păstra la nivelul cotei de 9%, adică 4.5 % din partea angajatorului și 4.5% din partea angajatului.

Conform proiectului propus de autorități pentru consultări publice, anul viitor se prognozează o creștere de circa zece la sută a bugetului fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medical. Documentul prevede venituri şi cheltuieli în valoare de peste șapte miliarde de lei.