Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) anunță că 27 mai este termenul limită de plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru luna aprilie.

În conformitate cu prevederile Legii privind sistemul public de asigurări sociale, obligația să achite contribuțiile revin:

  • persoanele fizice, care sunt fondatori ai întreprinderilor individuale, notari, executori judecătoreşti, avocaţi, administratori autorizaţi și cele care desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu mărfuri supuse accizelor. Aceste categorii de persoane au obligaţia să achite contribuţiile individule de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru luna aprilie curent în mărime de 1/12 din taxa fixă anuală. Aceasta constituie 788 lei;
  • angajatorii în domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi, pentru persoanele angajate prin contract individual de muncă. Această categorie la fel trebuie să achite contribuții în sumă de 788 de lei.

Amintim că, potrivit legislației, pentru neachitarea în termen a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii se vor aplica majorări de întârziere egale de 0,1% din suma datoriei pentru fiecare zi de întârziere, inclusiv pentru ziua de transfer al sumei datorate. Calcularea majorărilor de întârziere se efectuează de către Casa Naţională de Asigurări Sociale lunar, fără emiterea unei decizii speciale.