Avocații americani care au reprezentat interesele Republicii Moldova în dosarul ”Energoalians” își vor primi banii. Guvernul a decis să aloce din fondul de rezervă încă aproape 60 de mii de dolari, pentru plata onorariilor biroului de avocați Bukh Law Firm P.C. din New York, care a reprezentat interesele statutului în dosarul inițiat de ”Energoalians”. Suma este prevăzută pentru achitarea serviciilor oferite de avocații americani în perioada 8 februarie - 10 aprilie 2019.

Angajamentul de reprezentare și consultanță juridică cu Bukh Law Firm P.C. a fost negociat și semnat de Guvern în data de 11 decembrie 2018. Părțile au convenit ca prețul serviciile juridice să fie stabilite per oră conform unor tarife prevăzute în contract. Totodată, biroul de avocați Bukh Law Firm, P.C., s-a obligat să prezinte o factură care va include timpul petrecut şi o descriere generală a muncii efectuate.

În data de 11 februarie, firma de avocatură americană a solicitat achitarea serviciilor sale, în sumă de 41.551 dolari din suma totală de 66.551 de mii de dolari. Diferența a fost achitată anterior în avans. Ulterior, plata onorariului a fost aprobată de Guvern.

Amintim că, în aprilie 2016, Curtea de Apel din Paris a anulat sentința arbitrală adoptată pe 25 octombrie 2013 și contestată de autoritățile din țara noastră. Conform deciziei finale, s-a constatat că tribunalul de arbitraj ad-hoc, convocat anterior de Energoalians în capitala franceză, nu era competent să adopte sentinţa în cauză, iar la soluționarea litigiului s-a comis încălcări grave.

Decizia din 25 octombrie 2013 obliga Republica Moldova să achite firmei Energoalians din Ucraina despăgubiri de circa 593 de milioane de lei, bani pretinși pentru investițiile efectuate, procentele la acestea, cât și 540 mii de dolari – cheltuieli pentru serviciile avocaților și onorariile pentru instanța de arbitraj.

În procesele de judecată cu Energoalians, statul a fost reprezentat de mai multe firme de avocatură străine și naționale, alocând diverse sume de bani.