Consiliul Uniunii Avocaților a adoptat, recent, programul evenimentelor planificate de ziua profesională a avocatului, care este celebrată anual în data de 9 septembrie. În program sunt incluse cinci activități.

Astfel, în data de 6 septembrie, președintele Uniunii urmează să vină cu un mesaj de felicitare către breasla avocaților, care va fi publicat pe pagina web a instituției și în presa periodică. De asemenea, în aceeași zi, se va organiza Ziua ușilor deschise pentru studenții facultăților de drept, avocați și avocații stagiari. În cadrul evenimentului va fi organizată o expoziție a obiectelor de artă și un târg de carte.

Conform programului aprobat, președintele UAM, membrii Consiliului și președinții Comisiilor Uniunii vor oferi, în data de 7 septembrie, un interviu unui post de televiziune.

Nemijlocit, în data de 9 septembrie, UAM planifică să organizeze un eveniment de decernare a diplomelor pentru apărătorii care au contribuit la promovarea intereselor profesiei de avocat. De asemenea, vor fi felicitați decanii și veteranii avocaturii din țara noastră.

Totodată, în data de 8 septembrie se planifică desfășurarea meciurilor amicale la volei, fotbal și tenis de masă între avocații Barourilor din țară și reprezentanții profesiilor liberale (Camera Notarilor, Uniunea Executorilor Judecătorești, Uniunea Administratorilor Autorizați).