Celebrul cocoș Maurice din Franța, dat în judecată pentru că își trezea vecinii, a câștigat, în instanță, dreptul de a cânta la ce oră dorește. Judecătorii i-au dat dreptate ieri lui Maurice.

Franța însă este acum zguduită de un nou proces intentat unui cârd de gâște și rațe, învinuite pentru același lucru - fac prea mult zgomot și îi deranjează pe orășenii mutați la țară. Instanța urmează să dea o sentință și în acest caz. 

Primarul localității unde trăiesc gâștele și rațele gălăgioase a venit cu o propunere - pentru că tot mai mulți orășeni care se mută la țară se plâng de vacile care mugesc și chiar de greierii care cântă - ca acestea să fie puse sub protecția statului. 

Procesul lui Maurice a aprins spiritele în Franța. Vecinii supărați sunt orășeni care vizitează satul doar de câteva ori pe an. Atitudinea lor față de cocoș, care este și simbolul național al Franței, a fost percepută ca simbol al polarizării între urban și rural.

”Soluția este ca oamenii să înțeleagă că la țară este ca la țară și că trebuie să tolerăm cântatul cocoșului și vreau să protejăm toți cocoșii din Franța”, a declarat Corinne Feseau, stăpâna cocoșului. 

Lupta sa a adunat susținerea a aproape 120.000 de oameni care au semnat o petiție pentru salvarea lui Maurice. Câțiva francezi s-au adunat de altfel în fața tribunalului cu alți cocoși, pentru a-și arăta susținerea pentru cauza lui Maurice. 

Julien Papineau, avocatul cocoșului și al stăpânei acestuia, a declarat că este încrezător că procesul se va sfârși cu o sentință favorabilă clienților săi. ”Un cocoș nu este anormal, insuportabil sau o bătaie de cap excesivă. El nu se afla în curtea lui ca să fie cool. El locuiește acolo printre găini pentru că stăpânii lui au nevoie de ouă”, a explicat el.

Christophe Sueur, primarul din Saint-Pierre-D'Oléron, susține că acest caz este un exemplu al unor probleme mult mai adânci în societatea contemporană. ”Problema e că nu ne ne mai tolerăm unii pe alții”, a spus el, susținând că sunetele caracteristice vieții la țară ar trebui protejate.

”Aici auzim cântecul guguștiucilor, al pescărușilor, sunetul tractoarelor, este ceea ce face frumusețea locului. Peisajul sonor este foarte important și face parte din întregul peisaj”, a spus el.

Magali Richaud, avocat specializat în drepturile animalelor, a arătat că astfel de situații sunt obișnuite. ”Ne aflăm într-o dispută clasică, cu orășeni care nu înțeleg zgomotele de la țară”. 

Sursa: digi24.ro