La emiterea certificatului referitor la forţa executorie a unei somaţii de plată definitive, instanţa naţională nu poate verifica din oficiu dacă au fost încălcate normele de competenţă jurisdicţională, chiar dacă este vizat un consumator.

La această concluzie a ajuns Curtea de Justiție a Uniunii Europene după ce a examinat cazul lui Alessandro Salvoni, avocat al cărui cabinet este situat în Milano (Italia) și care a obţinut din partea Tribunale di Milano (Tribunalul din Milano, Italia), împotriva doamnei Anna Maria Fiermonte, cu reşedinţa în Hamburg (Germania), o somaţie de plată a unor sume datorate pentru prestaţii profesionale.

În lipsa unei opoziţii a doamnei Fiermonte, somaţia a devenit definitivă potrivit legii italiene. Salvoni a solicitat Tribunale di Milano un certificat referitor la forţa executorie a acestei somaţii în sensul Regulamentului ”Bruxelles Ia”. În cadrul cererii respective, Tribunale di Milano a constatat din oficiu că prestaţiile profesionale pentru care fusese emisă somaţia erau direcţionate către Germania, ţara de reşedinţă a femeii. Prin urmare, Tribunale di Milano a apreciat că, întrucât relaţia dintre Salvoni şi Fiermonte era asimilabilă unui contract încheiat cu un consumator, somaţia nu putea fi emisă de o instanţă italiană ca urmare a normelor privind competenţa jurisdicţională în materia contractelor încheiate de un consumator, astfel cum sunt prevăzute de regulamentul Bruxelles I bis.

În acest context, Tribunale di Milano a întrebat Curtea de Justiţie dacă regulamentul Bruxelles I bis, coroborat cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (dreptul la o cale de atac efectivă), trebuie interpretat în sensul că se opune ca instanţa sesizată cu cererea de emitere a certificatului referitor la forţa executivă a unei hotărâri rămase definitivă să poată verifica din oficiu dacă dispoziţiile privind competenţa jurisdicţională au fost încălcate, pentru a informa consumatorul cu privire la încălcarea eventual constatată și pentru a-i permite să evalueze în deplină cunoștință de cauză posibilitatea de a recurge la calea de atac prevăzută în regulamentul Bruxelles I bis. Tribunale di Milano aminteşte, în acest sens, jurisprudenţa Curţii potrivit căreia aspectul privind natura abuzivă a clauzelor din contractele încheiate de consumatori trebuie examinat din oficiu.

Prin hotărârea pronunţată, Curtea răspunde afirmativ la această întrebare. Curtea constată, în primul rând, că instanţa sesizată cu o cerere de emitere a unui certificat referitor la forţa executorie a unei hotărâri judecătoreşti definitive nu trebuie să examineze competenţa instanţei care a pronunţat această hotărâre. Astfel, este vorba despre aceeaşi instanţă care şi-a stabilit în mod formal competenţa, în mod implicit sau explicit.

În al doilea rând, Curtea aminteşte jurisprudenţa sa, potrivit căreia emiterea certificatului menţionat este cvasiautomată.

În al treilea rând, Curtea declară că jurisprudenţa sa în materie de clauze abuzive în contractele încheiate de consumatori nu este aplicabilă în contextul Regulamentului ”Bruxelles I bis”, care prevede norme de natură procedurală.

Curtea observă, astfel, că normele referitoare la competenţa jurisdicţională prevăzute de regulamentul Bruxelles I bis, în privinţa contractelor încheiate între un profesionist şi un consumator urmăresc să protejeze în special interesele acestuia din urmă. În plus, Curtea observă că, potrivit regulamentului Bruxelles I bis, consumatorul împotriva căruia se solicită executarea ar trebui să aibă posibilitatea de a invoca încălcarea acestor norme în etapa de recunoaştere şi de executare a hotărârii respective în statul membru solicitat, în cazul în care consideră că se aplică unul dintre motivele de refuz al recunoaşterii, inclusiv o eventuală încălcare a normelor speciale de competenţă.