Comercianții de flori s-au ales cu amenzi de peste 100 de mii de lei din partea Serviciului Fiscal de Stat (SFS), în urma controalelor efectuate de către instituție. Potrivit unui comunicat de presă al SFS, au fost aplicate amenzi fiscale în sumă de 59.000 de lei și amenzi contravenționale în sumă de 32.300 de lei, fiind depistate încălcări ale prevederilor din Codul fiscal (neutilizarea echipamentelor de casă și control) și din Codul contravențional (desfășurarea ilicită a activității de întreprinzător).

Mai exact, în perioada 30-31 mai 2019, SFS a monitorizat activitatea a 16 piețe autorizate de flori vii din țară (67 gherete ce comercializează flori). În perioada funcționării posturilor fiscale, volumul livrărilor înregistrate, conform datelor mașinilor de casă și control, a constituit circa 700.000 lei. În perioada similară a anului precedent, volumul livrărilor înregistrat a constituit circa 500.000 lei.

Dinamica în ascendență a indicatorilor de vânzări a florilor vii în perioada sfârșitului lunii mai se atestă pe parcursul a doi ani consecutiv, de când procesul este monitorizat de SFS și în timp au fost efectuate mai multe activități de conformare fiscală. Astfel, comparativ cu zilele 30-31 mai 2017, veniturile din vânzări înregistrate în 2018 au sporit cu circa 400.000 lei sau cu peste 200 %.

În continuare, Serviciul Fiscal de Stat recomandă tuturor contribuabililor să se conformeze prevederilor legislației în vigoare și informează despre continuarea acțiunilor de verificare operativă a subiecților care activează în segmentul respectiv.