În hotărârea în cauza Herbai împotriva Ungariei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), în unanimitate, a constatat că a fost încălcat art. 10 (libertatea de exprimare) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cauza privește concedierea reclamantului de la departamentul de resurse umane al unei bănci din cauza implicării sale cu un site web dedicat problemelor de resurse umane.

CtEDO a constatat, în special, că instanțele naționale nu au efectuat un exercițiu adecvat pentru a echilibra dreptul reclamantului la libertatea de exprimare și dreptul băncii de a-și proteja interesele legitime de afaceri. În special, CtEDO nu este de acord cu constatările instanțelor naționale potrivit cărora articolele pe teme de interes pentru un public profesionist nu pot beneficia de protecția libertății de exprimare, pur și simplu pentru că acestea nu fac parte dintr-o dezbatere de interes public general.

În 2011, reclamantul lucra în departamentul de resurse umane al unei bănci și, de asemenea, contribuia la un site ce realiza articole generale despre practica de resurse umane. În luna februarie a acelui an, banca l-a concediat pe motiv că articolele site-ului său încălcau standardele de confidențialitate și interesele financiare ale băncii.

Reclamantul a contestat în instanță concedierea sa, instanțele pronunțându-se  în favoarea băncii, reținând că comportamentul său ar fi prezentat un risc pentru interesele de afaceri ale angajatorului. Reclamantul a depus o plângere constituțională pe motiv că instanțele nu au luat în considerare dreptul său la libertatea de exprimare. Curtea Constituțională a respins plângerea sa, constatând că conținutul site-ului nu era protejat de libertatea de exprimare, deoarece articolele nu acopereau probleme de interes public.

Reclamantul a susținut că articolele pe care le scrisese pentru site-ul au atins probleme de interes profesional și public având legătură cu modificările fiscale privind taxele pe veniturile persoanelor, deși într-un mod general și nu într-un mod care să aibă legătură directă cu angajatorul său. Instanțele de judecată nu au acordat atenție argumentelor sale privind încălcarea dreptului la libertatea de exprimare. Guvernul a susținut că articolele nu erau protejate de dreptul la libertatea de exprimare, deoarece acestea nu au contribuit la o dezbatere privind o chestiune de interes public. În orice caz, Curtea Constituțională a abordat problema în conformitate cu standardele stabilite de Curtea de la Strasbourg.

CtEDO a considerat că trebuia să verifice dacă instanțele au efectuat echilibrarea necesară a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare în contextul relațiilor de muncă comparativ cu cel al angajatorului în protejarea intereselor sale comerciale. Aceasta a avut în vedere patru elemente care ar fi permis restrângerea dreptului la liberă exprimare în relația de muncă în cauză: natura discursului; motivele autorului; orice daune provocate; și severitatea sancțiunii.

În primul rând, CEDO nu a fost de acord cu constatarea Curții Constituționale că tipul de discurs în cauză, adresat unui public profesionist, nu era genul care ar putea fi protejat, deoarece nu avea caracteristicile de a fi parte a unei discuții pe probleme de interes public.

În al doilea rând, în timp ce comentariile motivate de nemulțumire personală sau antagonism nu se pot bucura de un nivel ridicat de protecție, aceasta a constatat că instanțele naționale nu au gasit astfel de motive în acțiunile reclamantului. De asemenea, nu a pus la îndoială că problemele ridicate pe site se raportau la o profesie și aveau ca scop schimbul de cunoștințe.

În al treilea rând, CEDO a constatat că instanțele naționale s-au concentrat asupra problemei privind potențiale daune aduse intereselor legitime de afaceri ale băncii și la posibilitatea ca reclamantul să divulge informații comerciale confidențiale. Cu toate acestea, chiar și având în vedere un anumit nivel de considerație a angajatorilor pentru a determina care comportament ar putea perturba relațiile de lucru, fără o astfel de perturbare în mod clar evidentă, nici banca, nici instanțele nu au arătat modul în care discursul în cauză ar fi putut afecta negativ banca.

În al patrulea rând, era clar că reclamantul a suferit o sancțiune severă prin pierderea locului de muncă, fără nici o evaluare a unei măsuri mai puțin grave. CEDO a constatat că nu a putut discerne o echilibrare semnificativă a intereselor în cauză, Rezultatul litigiului de muncă a fost dictat de considerente pur contractuale între reclamant și bancă, lgolind de orice efect încrederea sa în dreptul la libera exprimare.

Curtea a ajuns la concluzia că autoritățile naționale nu au demonstrat în mod convingător că respingerea contestației reclamantului privind concedierea sa a fost întemeiată pe o echilibrare justă a drepturilor fiecărei părți. Prin urmare, acestea nu și-au îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 10, fiind astfel încălcate aceste dispoziții.

Sursa: legal-land.ro.