Magistrații de la Curtea Consituțională au declarat, recent, inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a articolului 326 alin. (11) din Codul penal. Aceștia au spus că norma este suficient de clară, iar aplicare defectuoasă a legii trebuie constatată de instanțele de judecată.

Exceția de neconsituționalitate se referă la următoarea normă: Pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană, de către o persoană care are influență sau care susține că are influență asupra unei persoane publice, persoane cu funcție de demnitate publică, persoane publice străine, funcționar internațional, pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acțiuni în exercitarea funcției sale, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Autorul sesizării a spus că norma este lipsită de claritate, accesibilitate și previzibilitate, iar dispoziții pot fi aplicate în mod arbitrar și nu asigură o protecție eficientă împotriva eventualelor abuzuri din partea organelor represive ale statului.

Magistrații de la Curtea Constituțională au stabilit că în norma invocată scopul este clar formulat. Recurgerea la tehnica legiferării prin trimiterea la alte norme din Codul penal este folosită pentru a evita supraaglomerarea textuală. Ținând cont de coerența și consecvența incriminării bilaterale de la alin. (1) și alin.(11) din articolul 326 din Codul penal, legislatorul a folosit o construcție sintactică care să evite formulările repetitive în exprimarea scopului cumpărării de influență.

Curtea menționează, de asemenea, că legea penală nu poate să exceleze în texte explicative. Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Deşi certitudinea este dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă. Rolul decizional conferit instanțelor de judecată urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (Rohlena v. Cehia [MC], 27 ianuarie 2015, §50, Berardi și Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, § 42).

Judecătorii au mai specificat că eventuală aplicare defectuoasă a dispozițiilor legale nu poate servi drept motiv de neconstituționalitate. Problema de aplicare a legii excede competenței Curții, această atribuție revenindu-le în exclusivitate instanțelor judecătorești.

Decizia completă poate fi consultată aici.