Consiliul de Mediere a stabilit data desfășurării examenului de atestare a mediatorilor, sesiunea toamnă 2019.

Potrivit deciziei, proba scrisă a exemnului va avea loc la 26 noiembrie, ora 9:00, în incinta Ministerului Justiției.

Proba verbală, la care vor fi admiși cei care vor promova proba scrisă, va avea loc în data de 3 decembrie, ora 9:00, în incinta Ministerului Justiției.

Consiliul a aprobat și componența Comisiei de atestare, din care vor face parte:

  • reprezentantul desemnat de Ministerul Justiției – președintele Comisiei;
  • trei membri ai Consiliului de Mediere care vor avea statut de membri ai Comisiei: Svetlana Haraz, Marcel Burlacu, Elena Poalelungi;
  • trei formatori cu statut de mebru al Comisiei: Victoria Gonța, Tatiana Focșa, Mihail Șleahtițchi.

De asemenea, a fost aprobată și componența Comisie de contestare:

  • președinte – Rodica Guranda, membru al Consiliului de Mediere;
  • membri - Victor Cojocari, formator și un reprezentant desemnat de Ministerul Justiției.

La proba scrisă a examenului de atestare a mediatoriulor pentru sesiunea de toamnă 2019 au fost admiși 54 de candidați, lista cărora poate fi consultată aici.

Temele și bibliografia pentru pregătirea de examenul de atestare a mediatorilor sunt disponibile aici.