Peste 1.500 de sindicaliști ai grefierilor din România au protestat astăzi în Piața Victoriei pentru condiții mai bune de muncă. 

Grefierii sunt nemulțumiți de volumul mare de activitate și cer suplimentarea schemelor de personal și elaborarea unui nou statul al profesiei, care să recunoască atribuțiile efective ale grefierilor. Aceștia mai cer regulamente interne care să corespundă realităților din instanțe și parchete, ”transpuse într-o salarizare corespunzătoare, dar, mai ales, unitară”.

Mitingul a fost organizat de Sindicatul Național al Grefei Judiciare (SNGJ) Dicasterial, alături de sindicaliști de la SindJust Bihor, Sindicatul Grefierul Alba și Sindicatul Dreptatea Vrancea, afiliate la Federația Publisind, care reprezintă 75% din totalul personalului auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete din România.

Grefierii sunt susținuți și de Asociația Grefierilor din România și de federațiile membre ale Blocului Național Sindical. Lor li se adaugă grefieri din instanțele și parchetele bucureștene, precum și din partea sindicatelor afiliate la federațiile membre ale Blocului Național Sindical.

Sindicaliștii arată că legile succesive de salarizare au avut un efect grav și au poziționat grefierul ca fiind cea mai prost plătită categorie profesională din sistemul de justiție.

Dacă în anii 2000 salariul unui grefier din România era în procent de 70-80% din salariul unui judecător, în prezent, acesta a ajuns să fie în procent de numai 25-30%. De asemenea, modificările legislative au adus atribuții suplimentare care au grevat activitatea grefierilor, mai ales prin transferul unor atribuții administrative de la magistrați, cum ar fi redactarea după model a hotărârilor judecătorești, iar modificarea regulamentelor de ordine interioară, au adus atribuții numeroase în sarcina grefierilor care ”au devenit, pe rând, statisticieni, arhivari, informaticieni, agenți procedurali și chiar factori poștali”.

Membrii organizațiilor sindicale reprezintă personalul auxiliar de specialitate, cea mai numeroasă categorie din sistem, aproximativ 8.000 de persoane și este formată din grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri statisticieni, grefieri documentariști și specialiști IT și personal conex – agenți procedurali, aprozi și șoferi.

Sursa: mediafax.ro