Funcțiile de grefieri în instanțele judecătorești vor putea fi ocupate și persoane care dețin doar studii medii de specialitate, absolvite cu diplomă sau studii superioare de licență în orice domeniu.

În Monitorul Oficial au fost publicate modificări la Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public și la Legea privind statutul și organizarea activității grefierilor din instanțele judecătorești. Acestea vor intra în vigoare din 11 ianuarie.

Până în prezent, studiile superioare absolvite cu diplomă de licență nu erau obligatorii doar pentru accederea în funcțiile publice de execuție din autoritățile administrației publice locale de nivelul întîi.

Modificările publicate vizează articolul 27, alin. (2) din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, care va avea următorul cuprins: ”Pentru ocuparea funcțiilor publice în autoritățile publice sunt necesare studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, cu excepția funcțiilor publice de execuție din autoritățile administrației publice locale de nivelul întâi și a funcției de grefier din instanțele judecătorești, în care, după caz, pot fi încadrate persoane cu studii medii de specialitate absolvite cu diplomă.

Totodată, articolul 11, lit. b) din Legea privind statutul și organizarea activității grefierilor din instanțele judecătorești va avea următorul cuprins: ”să aibă studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă ori studii medii de specialitate absolvite cu diplomă;”

Până în prezent, Legea prevedea că, candidatul la funcţia de grefier trebuie să aibă studii juridice.