De la începutul anului, prin intermediul serviciului ”e-Cerere Indemnizaţii Familiilor cu Copii”, au fost depuse circa 2.500 de cereri de solicitare a plăților. Serviciul a fost lansat pe www.cnas.md şi www.servicii.gov.md la sfârșitul anului 2016, de atunci fiind depuse 15.257 de cereri pentru acordarea indemnizaţiilor.

Serviciul ”e-Cerere Indemnizaţii Familiilor cu Copii” acordă posibilitate de a solicita în regim online 24 din 24 de ore diferite prestaţii pentru familiile cu copii: indemnizaţia unică la naşterea copilului, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de trei ani,  indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani şi indemnizaţia paternală.

La utilizarea serviciului ”e-Cerere Indemnizaţii Familiilor cu Copii” dispare necesitatea persoanei de a se deplasa la casa teritorială de asigurări sociale pentru solicitarea indemnizaţiilor, precum şi colectarea şi prezentarea actelor necesare, astfel se economiseşte timpul de solicitare a indemnizaţiilor.

Cererea electronică poate fi acceptată de sistem doar în cazul în care copilul este înregistrat în Registrul de stat al populaţiei. Prin intermediul acestui serviciu persoana poate verifica statutul cererii depuse.

Casa Naţională de Asigurări Sociale comunică că solicitanţii pot consulta "Ghidul utilizatorului" privind descrierea consecutivităţii procesului de depunere a cererilor electronice pentru stabilirea indemnizaţiilor pe pagina servciului e-Cerere.