Lanţul de 25 de restaurante din Marea Britanie deţinut de maestrul bucătar Jamie Oliver a intrat în insolvenţă, iar starul TV s-a declarat ”întristat” de această veste, scrie zf.ro.

Lanţul de localuri Jamie’s Italian, înfiinţat în 2008 şi care are aproximativ 1.300 de angajaţi, a intrat în insolvenţă, iar administratorul judiciar va fi compania KPMG.

Oliver, celebru pentru emisiunile sale de televiziune şi cărţile de reţetele culinare, a declarat că ”este profund întristat de acest rezultat şi doreşte să le mulţumească angajaţilor şi furnizorilor care s-au implicat cu inima şi sufletul în această afacere de peste zece ani”.

Francizele internaţionale ale lanţului şi brandul Fifteen Cornwall nu sunt vizate de procedura de insolvenţă, potrivit reprezentanţilor companiei.

În februarie anul trecut, presa britanică a scris că Jamie Oliver acumulase datorii de 71,5 milioane de lire sterline (80,7 milioane de euro), din care 2,2 milioane de lire sterline erau salarii restante pentru angajaţii din restaurantele sale.

Jamie Oliver şi soţia sa, Jools, au o avere estimată la 150 de milioane de lire sterline. Potrivit unor documente depuse în instanţă anul trecut, bunurile personale ale lui Oliver nu sunt în pericol, chiar dacă reţeaua de restaurante intră în faliment.

În 2017, starul TV a închis şase restaurante, dând vina pe Brexit, care urma să scumpească produsele importate şi să conducă la scăderea numărului de clienţi.

Maestrul bucătar britanic Jamie Oliver a început să gătească în localul părinţilor săi, The Cricketers, din Clavering, Essex, la vârsta de opt ani şi foarte repede a făcut o pasiune pentru gătit, care nu l-a părăsit în perioada instruirii de la restaurantele Neal Street şi River Cafe.

În 2002, el a deschis restaurantul Fifteen în Londra şi fundaţia de caritate asociată, The Fifteen Foundation, care continuă să instruiască persoane tinere dezavantajate pentru a deveni bucătari-şefi. În momentul de faţă, mai sunt încă trei restaurante Fifteen în lume, la Cornwall, Amsterdam şi Melbourne, ulterior Jamie deschizând şi un lanţ de restaurante centrale în Regatul Unit, care se numesc Jamie's Italian.

Restaurantele lui Jamie Oliver s-au înmulţit în ultimii ani, pe măsură ce renumitul maestru bucătar s-a folosit de celebritatea sa pentru a promova campanii ce militează pentru o mai bună alimentaţie a elevilor în şcoli şi pentru angajarea tinerilor în industria alimentară.

Chestiunile ecologice au ocupat un loc proeminent printre interesele sale. Cartea lui de reţete culinare de criză, care îi învaţă pe cititori cum să evite să irosească alimentele, a fost promovată de campania Love Food Hate Waste, finanţată din fonduri guvernamentale, iar restaurantele sale îşi afirmă angajamentul faţă de cauza reciclării.

În ultimii ani, Jamie Oliver a pledat pentru introducerea educaţiei alimentare ca materie de studiu în şcoli. Acesta a lansat şi un documentar care promovează un ”război absolut” împotriva zahărului şi a îndulcitorilor artificiali, însă demersul său a fost criticat de unii dintre colegii săi de breaslă.