”Mobiasbancă” are un nou Consiliu. La Adunarea Generală Anuală a Acţionarilor Băncii Comerciale  ”Mobiasbancă - Groupe Société Générale” S.A. prin corespondență, au fost examinate subiecte de interes atât pentru acționari, cât și pentru Bancă.

În cadrul Adunării au fost prezentate Rapoartele de activitate ale Consiliului Băncii și Organului Executiv pentru anul 2018. Potrivit unui comunicat de presă, indicatorii financiari majori ai Mobiasbancă au avut evoluție pozitivă în anul 2018: cota de piață a creditelor și depozitelor a crescut semnificativ, numărul clienţilor activi a crescut cu circa 4%, activele totale ale Băncii au crescut cu aproximativ 9%, portofoliul de depozite a crescut cu 11% față de anul precedent. Au fost realizate alocări mai mici la costurile de risc, determinate în special de creșterea calității portofoliului. Profitul net a crescut cu 6,5% față de anul precedent.

Ținând cont că în data de 5 februarie a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare a acțiunilor Băncii între Société Générale, ca vânzător, și OTP Bank Nyrt, ca cumpărător, privind vânzarea tuturor acțiunilor deținute de Société Générale către OTP Bank Nyrt, în cadrul Adunării a fost aprobat Statutul Băncii în redacție nouă. De asemenea, a fost schimbată și componența Consiliului Băncii pe un termen de 4 ani, care include următoarele persoane: Zoltan Major, Slaveyko Slaveykov, Dominique Serres, Wolfgang Lerke și Rodica Hîncu. Decizia este condiționată de transferul efectiv (de jure) al acțiunilor de la Société Générale către OTP Bank Nyrt și cu efect în ziua în care această condiție este îndeplinită. Astfel, din componența Consiliului nu va mai face parte Didier Colin, cel care a deținut până acum postul de preşedinte al Consiliului Băncii.

Totdată, luând în considerație schimbările preconizate organizaționale manageriale și a acționarului majoritar, precum și promovarea unor acțiuni strategice de dezvoltare a Băncii în perioada următoare, și întru conformarea recomandărilor BNM pentru sistemul bancar privind nedistribuirea capitatului pentru anul 2018, acționarii Băncii au decis să reflecte întregul profitul obținut conform rezultatelor anului 2018 ca “Profit nedistribuit”.