O biserică din Rusia, care datora unei companii peste 500 de mii de ruble, a încheiat cu aceasta o tranzacție de împăcare prin care s-a angajat să restituie o parte din datorie ”în rugăciuni”.

Acordul de împăcare a fost confirmat în 2015 de către o instanță de arbitraj.

Biserica contractase compania pentru realizarea documentației de proiect pentru un sistem de încălzire. Costul total al serviciilor a fost stabilit în mărime de 916 mii de ruble, iar prin contract reprezentanții bisericii s-au angajat să-l achite integral.

Pentru că instituția religioasă nu și-a respecatt obligațiile, compania s-a adresat în instanță, dar pe parcursul examinări cauzei părțile au ajuns la o înțelegere și au încheiat o tranzacție de împăcare.

În baza tranzacției, biserica s-a obligat să achite reclamantei o parte din datorie – 200.000 de ruble. Totodată, în textul acesteia a fost menționat că ”Pârâtul promite, de asemenea, să citească rugăciuni pentru sănătatea slujitorului lui Dumnezeu *** și slujitorului lui Dumnezeu ***, pentru familiile lor și pentru bunăstarea în toate acțiunile lor”.

La rândul său, compania s-a obligat în baza tranzacției de împăcare să renunțe la pretențiile sale inițiale.

Mai multe detalii din această decizie puteți citi aici.