O companie a ajuns în vizorul Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității pentru că a promovat produse de încălțăminte prin publicitate sexistă.

Consiliul a dispus printr-o decizie ca agentul economic să înlăture panourile publicitare amplasate la intrarea în magazine și să aducă scuze publice în legătură cu faptul amplasării publicității cu caracter sexist.

Decizia a fost aprobată în urma unei plângeri în care a fost invocată o faptă de discriminare sub formă de hărțuire, manifestată prin producerea și distribuirea publicității care lezează demnitatea umană. Panoul publicitar ilustra o poză în care erau prezentate picioarele dezgolite ale unei femei, alături de un slogan cu aluzii sexuale.

Potrivit Consiliului, expunerea unor părți ale corpului feminin (picioarele) într-o ipostază provocatoare face aluzie la fantezii sau dorințe sexuale și urmărește scopul de a atrage clienți. Astfel, a fost stabilit faptul hărțuirii prin plasarea în spațiul public a panourilor publicitare, care prezintă femeia într-o ipostază umilitoare.

Compania are la dispoziție 10 zile pentru a comunica instituției măsurile întreprinse. Decizia Consiliului este cu drept de atac în instanța de contencios administrative.

Publicitatea sexistă este interzisă prin lege, conform prevederilor art. 111 alin. (2) din Legea cu privire la publicitate. Potrivit legii, se consideră sexistă publicitatea care prezintă femeia sau bărbatul drept obiect sexual, în situații umilitoare ce ofensează demnitatea umană sau care promovează stereotipuri discriminatorii susținătoare ale  percepției că femeia este o ființă slabă, vulnerabilă și dependentă, având o poziție socială inferioară.