Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a pronunțat decizia în cauza Terentiev v. Republica Moldova, care se referea la o procedură de divorț în cadrul căreia soția reclamantului a solicitat partajarea averii dobândite în timpul căsătoriei.

Proprietatea comună includea, inter alia, 2/3 dintr-un apartament, mobilă, un automobil și 23% din capitalul statutar în cadrul unei societați cu răspundere limitată, cotă care corespundea 11.000 de dolari SUA, în baza unor acte justificative.

În referința sa, reclamantul a contestat cuantumul participațiunii soției sale, insistând că acesta ar fi de 3 sau 4 ori mai mare, fără a indica însă o sumă exactă și fără a solicita instanței de a numi o expertiză. 

Judecătoria Botanica a admis acțiunea în instanță și a hotărât inter alia că reclamantul va primi o treime din apartamentul comun, 11,5% din participarea soției sale în cadrul întreprinderii, automobilul și alte bunuri mobile. Soția reclamantului a contestat hotărârea cu apel.

Ulterior, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul și a modificat soluția dată de primă instanță. Instanța a constatat că divizarea participării soției reclamantului la societatea cu răspundere limitată era contrară legii, deoarece societatea nu putea fi obligată să primească noi fondatori. Prin urmare, instanța a decis să împartă proprietatea soților într-un alt mod. Astfel, reclamantul păstra apartamentul, automobilul și alte bunuri mobile, în timp ce soția sa își păstra întreaga cotă de participare în cadrul acelei întreprinderi și trebuia să primească o sultă (sumă de bani care, într-un partaj sau într-un schimb, compensează diferența de valoare a părții din moștenire cuvenite sau a bunurilor schimbate n.a.) din partea reclamantului.

Reclamantul a înaintat o cerere de recurs, afirmând că valoarea cotei-părți a soției sale în cadrul societății cu răspundere limitată era de fapt mai mare decât cea indicată. Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantului.

În cele din urmă, acest s-a adresat la CtEDO. Potrivit portalului agentului guvernamental, în fața Curții, reclamantul s-a plâns în baza Articolului 6 § 1 și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, invocând că instanța de judecată nu a dispus efectuarea unei expertize pentru a evalua cuantumul cotei de participare a soției sale în cadrul unei societăți cu răspundere limitată.

Guvernul țării a menționat însă, că reclamantul nu solicitase primei instanțe numirea unei expertize în acest sens, solicitând CtEDO să declare cererea inadmisibilă.

Curtea a susținut poziția Guvernului, indicând că reclamantul nu înaintase o asemenea solicitare nici în fața instanței de fond, nici în fața Curții de Apel. Reclamantul a formulat o astfel de cerere pentru prima dată în fața Curții Supreme de Justiție, însă, în conformitate cu legislația procesuală civilă, Curtea Supremă de Justiție nu putea să examineze fondul cauzei.