Oficiul teritorial Chişinău al Consiliului Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat (CNAJGS) anunţă concurs prelungit de selectare a opt parajuriști pentru acordarea asistenţei juridice primare.

Candidaţii urmează să depună dosarul de participare la concurs la Oficiul teritorial Chişinău al CNAJGS până la data de 23 august. Acesta trebuie să conțină:

  • cerere pentru participare la concurs cu indicarea localităţii solicitate;
  • copia buletinului de identitate;
  • diploma de studii juridice incomplete sau, după caz, diploma de studii superioare complete;
  • scrisoare de motivaţie;
  • ancheta completată de primarul localităţii;
  • declaraţie cu privire la funcţiile sau activităţile remunerate în care este implicat;
  • declaraţie cu privire la conflictul de interese în cazul existenţei acesteia;
  • alte acte pe care candidatul le consideră necesare pentru a demonstra calificarea sa.

Potrivit Legii cu privire la asistenţa juridică garantată de stat, parajuristul este persoana care se bucură de o înaltă stimă din partea comunităţii locale, având studii juridice incomplete sau studii superioare complete, care nu practică activitate de avocat şi care, după o instruire specială, este calificat să acorde asistenţă juridică primară membrilor comunităţii din contul mijloacelor destinate acordării de asistenţă juridică garantată de stat, conform Regulamentului de activitate al parajuriştilor aprobat prin Hotărârea CNAJGS.