Acum trei ani, pe piața media din Republica Moldova a apărut BizLaw – portalul avocaturii de afaceri. A fost un drum lung până acum când putem spune cu certitudine că suntem un punct de reper pe harta avocaturii din Republica Moldova și nu numai. În acest timp am încercat să dăm culoare profesiilor juridice și am muncit pentru a câștiga aprecierea din partea profesioniștilor din diferite domenii. Cu ocazia celei de-a treia aniversări, fondatorul BizLaw, Oleg Efrim, Managing Partner ”Efrim, Roșca și Asociații” a vorbit într-un interviu despre ce înseamnă BizLaw, cum a luat naștere acest proiect și care este misiunea noastră.

BizLaw: Dle Efrim, care au fost gândurile dvs. de acum trei ani când ați fondat BizLaw? Dacă v-ați întoarce în timp, ați mai merge pe această cale?

Oleg Efrim: BizLaw este o platformă media despre afaceri și avocatura de afaceri. Am fost tentat sa sprijin apariția unei resurse media, care să abordeze în mod profesionist domeniul afacerilor, pe de o parte, dar și să ofere specialiștilor un loc unde pot dezbate probleme profesionale. BizLaw reprezintă una din primele apariții a presei specializate, de nișă, care vorbește simplu despre probleme complicate. Aici se întâlnesc oamenii de afaceri cu problemele lor cotidiene și avocații specializați -  cu soluțiile pe care le oferă. De aici, oamenii de afaceri, dar și specialiștii în domeniul dreptului pot să afle despre importante inițiative ale Guvernului sau a altor decidenți despre schimbări în reglementarea afacerilor, chiar de la etapa inițierii lor.

Am două răspunsuri la întrebarea despre întoarcerea în timp: cel care îmi vine imediat este: NU, nu aș mai merge pe această cale. Aș fi preferat să fiu doar un consumator de astfel de știri, ca altcineva să aibă bătăile mele de cap legate de BizLaw. Dar, rațional înțeleg că necesitatea de surse de informare specializate există și următoarea vreme va fi într-o continuă creștere.

Noi toți creștem și devenim mai exigenți referitor la produsul pe care îl consumăm, inclusiv cel mediatic. Astfel, cred că, chiar dacă aș fi știut exact cum stau lucrurile, din nou aș fi luat decizia de a fonda BizLaw.

BizLaw: De unde s-a născut această idee și numele de BizLaw? 

Oleg Efrim: Sunt un consumator fidel al portalurilor specializate în domeniul dreptului din regiune cum ar fi România, Ucraina, Rusia. Am fost permanent invidios pe colegii din aceste țări că au acces la astfel de informație. Și la un anumit moment am decis să inițiez eu un astfel de proiect. Numele, în accepțiunea mea trebuia să fie unul simplu de pronunțat, ușor de memorat și să fie legat cu domeniul vizat. Astfel am ajuns să ne numim BizLaw.

BizLaw: Ce vă motivează să investiți în platforma BizLaw? 

Oleg Efrim: Dorința de a avea un produs mediatic calitativ despre afaceri și despre avocatura de afaceri. Dorința de a stimula profesioniștii să se instruiască și să contribuie la instruirea colegilor lor, dar și de a-mi aduce propria contribuția la promovarea culturii juridice în țara noastră.

Nu în ultimul rând mă motivează să arăt prin propriul exemplu cum putem contribui la schimbare.

BizLaw: Cu siguranță în acești ani ați auzit multe opinii despre BizLaw. Ce feedback primiți?

Oleg Efrim: O, da! Diferit! Chiar după primul an BizLaw a fost desemnată marca comercială a anului, pentru debut. Mă bucur când aud referințe de la oameni de diferite profesii că au citit ceva anume pe BizLaw. Cei care nu sunt specialiști în domeniul dreptului deseori scot în evidență faptul că știrile sunt accesibile, chiar dacă relatează despre proiecte de legi greoaie și întortocheate. BizLaw devine nume de referință în nișa sa și presa generalistă ne citează frecvent.

Mai aud frecvent că fac asta pentru a-mi promova afacerile și pentru PR. Declar pe această cale că parteneriatul este deschis pentru oricine care este de acord să împartă cu mine cheltuielile pentru întreținerea BizLaw. Am zis în repetate rânduri că numele companiei mele pe banner, care sprijină acest proiect, poate să coexiste sau să fie înlocuit cu numele altor parteneri. 

BizLaw: Misiunea BizLaw este de a contribui la creșterea nivelului culturii juridice a cetățenilor. Acum, la trei ani, putem spune că acest lucru se întâmplă?

Oleg Efrim: În mod cert, da. Peste 150 000 vizitatori unici au accesat știri și informații de pe BizLaw doar în luna martie 2019. Este o cifră impresionantă pentru o resursă juridică și audiența este în continuă creștere. Timp de trei ani, de la fondare, BizLaw a acumulat aproape 7 milioane de vizualizări. Anul acesta, în primele trei luni, BizLaw a acumulat deja aproape un milion de vizualizări. Aceste cifre demonstrează că produsul care este creat este apreciat.

De aici oamenii se informează despre importante schimbări în domeniul dreptului civil, dreptului muncii, asigurărilor sociale, alte domenii. Cititorii noștri pot afla sfaturi utile de la specialiști notorii în domeniul dreptului. Importante soluții judecătorești sunt identificate de jurnaliștii de la BizLaw și scoase în evidență pentru a disemina practica judecătorească. Și pentru acest lucru sunt mândru de ce face și cum face BizLaw.

BizLaw: Cum vedeți acest proiect peste ani?

Oleg Efrim: Vreau să felicit echipa BizLaw cu ocazia aniversării și să le urez să genereze în continuare idei, care să facă BizLaw cât mai bun. În timp, aș vrea să fim în continuare sursă demnă de încredere pentru cititorii noștri, resursă importantă pentru profesioniști și exemplu de jurnalism profesionist.

Vă mulțumim!