Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a publicat o opinie consultative cu privire la contestarea ordonanţei de înlăturare a apărătorului din procesul penal în scopul aplicării corecte şi uniforme a unor dispoziţii din Codul de procedură penală (CPP).

Potrivit CSJ, în practică a apărut problema privind contestarea ordonanţei emise din propria iniţiativă (proprio motu) de către procuror, prin care se dispune înlăturarea apărătorului din procesul penal, neexistând o poziție uniformă în acest sens.

Este vorba de art. 72, alin. (4) din CPP – ”Cererea de înlăturare din procesul penal a apărătorului se soluţionează de către procuror sau de instanţă şi hotărîrea respectivă nu este susceptibilă de a fi atacată”. Potrivit CSJ, în timp ce unele instanţe aplică articolul 72 alin. (4) din Cod şi consideră că ordonanţa de înlăturare a apărătorului din proces emisă din propria iniţiativă de către procuror nu poate fi atacată, altele consideră că ordonanţa în discuție poate fi atacată la procurorul ierarhic superior (articolul 2991 ) şi, ulterior, la judecătorul de instrucție (articolul 313). Soluţia acestora din urmă se bazează pe faptul că articolul 72 alin. (4) din Cod este aplicabil doar în cazul în care persoana apărată depune o cerere prin care solicită înlăturarea apărătorului din proces, nefiind aplicabil în situaţia în care procurorul dispune, din propria iniţiativă, înlăturarea apărătorului, fără ca persoana apărată să solicite acest fapt.

În aceste condiţii şi pentru a remedia contradicţiile dintre soluţiile judiciare în cauze similare, pentru aplicarea efectivă a principiului certitudinii juridice, Curtea a reţinut următoarele.

Potrivit articolului 72 alin. (4) din Cod, cererea de înlăturare din procesul penal a apărătorului se soluţionează de către procuror sau de instanţă şi hotărârea respectivă nu este susceptibilă de a fi atacată.

Din interpretarea articolului 72 alin. (4) din Cod se reţine că imposibilitatea de a ataca soluţiile de înlăturare a avocatului din proces se referă doar la cazurile în care soluţiile în discuție au fost adoptate de către procuror sau de către instanţă în baza cererii persoanei apărate. Este firesc ca în acest caz soluţia de înlăturare a apărătorului din proces să nu poată fi atacată deoarece, pe de o parte, soluţia în discuție confirmă voinţa persoanei apărate, iar pe de altă parte, apărătorul înlăturat nu are dreptul să se opună acestei voințe.

Totodată, CSJ constată că articolului 72 alin. (4) din Cod nu reglementează, în mod expres, situaţia în care procurorul poate înlătura din proprie iniţiativă (proprio motu) apărătorul din proces. Acest caz este diferit de situaţia reglementată la articolul 72 alin. (4) din Cod prin faptul că cererea persoanei apărate de a-şi înlătura apărătorul lipseşte. Prin urmare, nu se poate susţine că norma în discuție, care reglementează imposibilitatea de a contesta soluţiile de înlăturare a apărătorului din proces, poate fi aplicată, mutatis mutandis, pentru toate soluţiile de înlăturare a apărătorului, fie că acestea au fost adoptate în baza cererii persoanei apărate, fie în lipsa unei astfel de cereri. De altfel, în cazul în care procurorul înlătură, din proprie iniţiativă, apărătorul din proces (adică lipseşte cererea persoanei apărate), soluţia procurorului este adoptată contrar voinţei persoanei apărate, fapt care presupune că ultima posedă un interes legitim de a se opune soluţiei procurorului prin posibilitatea contestării.

Astfel, CSJ menționează că având în vedere faptul că articolul 72 alin. (4) din Cod este aplicabil doar în cazul înlăturării apărătorului la cererea persoanei, în cazul în care procurorul înlătură, din propria iniţiativă, apărătorul din proces, soluţia acestuia poate fi contestată în faţa procurorului ierarhic superior (articolului 299 din Cod) şi în faţa judecătorul de instrucție (articolul 313 din Cod).