Asociaţia Patronală ”Patronatul Transportatorilor Auto de Pasageri și Bagaje în Regim de Taxi” (ATAT) solicită autorităților să reglementeze activitatea platformelor mobile de preluare a comenzilor de taxi care nu sunt înregistrate în Moldova, dar își desfășoară activitatea la noi.

Mai exact, asociația vrea crearea unui grup de lucru care să elaboreze modificările normative necesare în acest sens. Potrivit acestora, lipsa unor norme clare în acest sens duce la pierderea controlului statului asupra activității în domeniul transportului de pasageri în regim de taxi și la transformarea segmentului dat într-o activitate netransparentă. În consecință, aceasta provoacă creșterea necontrolată a prețurilor pentru călătorii, scăderea nivelului de securitate a pasagerilor și în trafic, precum și pierderi financiare enorme pentru stat.

În scrisoarea expediată autorităților, ATAT vrea răspuns la cinci întrebări:

  • De ce o aplicație străină, care nu investește în infrastructură și dezvoltarea transportului din țară, majorează când vrea prețurile pentru călătorie?
  • De ce o aplicație străină pune în pericol viața și sănătatea pasagerului, care poate fi dus de orice persoană care dispune de automobil, și nu poartă nicio răspundere, în caz de traumatisme sau alte consecințe mai grave?
  • De ce o aplicație străină, care are numai scopul de a aduce profit fondatorilor din alte țări, nu achită niciun impozit pe venit din activitatea sa pe teritoriul Moldovei, banii din conturile utilizatorilor ducându-se direct în conturile offshore, iar statul n-are nici o reacție?
  • De ce transportatorii responsabili, care creează mii de locuri de muncă, care plătesc în avans impozite de milioane de lei anual, sunt nevoiți să existe în condiții de concurență neloială cu cei care activează acumulând în jurul său sute de ilegali?
  • De ce o aplicație străină, ignorând legislația în vigoare a Moldovei, face un dezechilibru în societate prin crearea condițiilor de muncă ”la negru”, formând astfel o premisă de a fi supuși amenzilor, oamenilor simpli care vor doar să-și întrețină familiile, muncind acasă?

Transportatorii de pasageri în regim de taxi care activează legal spun că nu se tem de concurență și sunt ferm convinși că numai existența concurenței duce la îmbunătăţirea și ridicarea calității serviciilor prestate. Totuși, aceștia vor condiții egale pentru toți și respectarea regulilor.