Un caz a avut loc, în premieră, într-un proces judiciar în Rusia. O instanță a impus măsuri asiguratorii sub formă de sechestru în privința unui program de calculator, dezvoltat de un fost vicepreședinte al Fondului de asigurări sociale.

Funcționarul a fost acuzat de depășirea atribuțiilor de serviciu.

În cauză este vizată o versiune a sistemului informational integrat unic ”Sotsstrah” (Соцстрах). Crearea sistemului, care asigură automatizarea și evidența întregii activități a Fondului de asigurări sociale, a fost principala sarcină a funcționarului vizat, demis pentru diverse încălcări. După demisie, bărbatul și unii contractanți s-au judecat cu Fondul în privința unor contracte de 700 de mii de ruble, Fondul reușind să-și demonstreze drepturile asupra programului.

Funcționarul a înregistrat drepturile asupra programului și l-a implementat în cadrul Fondului, obținând pentru aceasta remunerări impunătoare. Acesta a fost acuzat că a adus prejudicii considerabile Fondului, recunoscut în proces ca parte vătămată.

În cadrul procesului s-a stabilit că în cauză pot fi dispuse confiscări, fiind necesar arestul softului. Apărarea a invocat că programul ”nu este un tip de proprietate”.

Instanța de apel a menținut decizia primei instanțe, fiind de acord că softul poate fi recunoscut ”obiect al infracțiunii”.

Sursa: pravo.ru