Emanoil Ploșniță, președintele actual al Uniunii Avocaților din Moldova (UAM) vrea să-și păstreze fotoliul pentru încă un mandat. Acesta a anunțat că va candida la funcția de președinte și va cere votul apărătorilor la Congresul din 4 octombrie.

În scrisoarea de motivare depusă, Emanoil Ploșniță afirmă că a decis să candideze pentru încă un mandat, pentru că își dorește să continue acțiunile începute și să aducă la justa valoare importanța muncii avocaților în societate. Totodată, acesta afirmă că mandatul de doi ani nu este un termen relevant pentru a evalua reușitele unui președinte. Cu toate acestea, el spune că își asumă toate greșelile comise și dă asigurări că acestea au soluția potrivită.

Emanoil Ploșniță este absolvent al Facultății de drept de la Universitatea de Stat din Moldova. Acesta și-a început cariera profesională în procuratură, unde a ajuns până în funcția de procuror adjunct al Procuraturii sectorului Buiucani, Chișinău, în perioada 1982 - 1987. Ulterior a venit în avocatură și a deținut diferite funcții de conducere în cadrul Uniunii Avocaților, dar și în Birourilor specializate de avocați. În octombrie 2017, Emanoil Ploșniță a fost votat de Congresul avocaților în funcția de președinte al UAM pentru o perioadă de doi ani.

Potrivit CV-ului publicat, Ploșniță cunoaște limba română, rusă și franceză, are spirit de liber, bun organizator și experiență vastă în comunicare și schimb de experiență cu instituțiile statului la nivel național și internațional.