Curs Valutar 20.11.2018
EUR: 19.5666 MDL USD: 17.1223 MDL RON: 4.1929 MDL RUB: 0.2599 MDL Convertor Valutar

Compania Adidas se judecă cu un butic de la piața centrală. Firma a pierdut la Apel

 

Compania The Adidas International Marketing B.V. a acționat în judecată proprietara unui butic din piața centrală, pe motiv că vindea produse inscripționate cu semnele identice cu mărcile companiei. Prin urmare Adidas consideră că i-au fost încălcate drepturile exclusive și solicită interzicerea folosirii neautorizată a mărfurilor. La fel, a cerut ca pârâta să distrugă toate produsele și să-i achite despăgubiri morale în mărime de 110 mii lei, inclusiv onorariul achitat avocatului în valoare de 25 de mii de lei.

În motivare se mai spune că pârâta, care deține un butic amplasat în piaţa centrală, a organizat comerţul cu amănuntul a articolelor de îmbrăcăminte sport care poartă mărcile companiei reclamante, fără a avea vreun contract de distribuţie cu produsele ce poartă mărcile Adidas. La fel, se mai spune că proprietara buticului nu este la prima abatere de acest fel. În 2015, a fost recunoscută vinovată de comiterea contravenţiei prevăzute de art. 97 Cod contravențional, fiindu-i aplicată amendă în mărime de 2.000 lei. Mărfurile ridicate în cadrul controlului au fost supuse confiscării speciale. În dosarul respectiv, a recunoscut că vinde produse contrafăcute ce poartă marca Adidas, precum şi a recunoscut vina.

Totuși, prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, acțiunea înaintată de The Adidas International Marketing B.V. a fost respinsă ca neîntemeiată. Împotriva hotărârii instanței de fond, a fost depus apel, solicitând casarea hotărârii instanței de fond și emiterea unei decizii prin care acțiunea înaintată să fie admisă integral.

Nici la Apel norocul nu a fost de partea Adidas. Instanța a respins apelul ca neîntemeiat și a menținut decizia instanței de fond. Judecătorii au precizat că nu există nici o probă care ar demonstra că întreprinderea reclamantă a suportat careva pagube(venit ratat). La fel, instanța de apel consideră că nu au au fost stabilite nici unul din temeiurile expres prevăzute de lege care ar determina concluzia instanței referitoare la faptul că produsele inscripţionate cu semnele identice cu mărcile companiei The adidas International Marketing B.V., comercializate în buticul amplasat în piaţa centrală, încalcă drepturile exclusive ale companiei Adidas asupra mărcilor înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova.

Hotârârea este definitivă, cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiţie.

Share on Social Media

08 November, 2018
De curând, câteva instanțe-pilot au testat sistemul de videoconferință cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Noua tehnologie aduce sistemului judecătoresc numai beneficii. Mai mult timp economisit, dar și bani, pentru că judecătorii și președinții de instanțe nu vor mai trebui să facă drum până în Capitală pentru a discuta cu CSM-ul chestiuni tehnice. Cum a fost primit de către judecători noul instrument de comunicare, ce aduce acesta nou și cum vor comunica instanțele, aflați din interviul video acordat de Victor Micu, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, pentru justiti...
03 November, 2018
Legea privind protecţia mărcilor prevede că se refuză înregistrarea mărcilor constituite exclusiv din semne ori din indicaţii ce pot servi în comerţ pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică, timpul fabricării produsului sau prestării serviciului, alte caracteristici ale acestora. Potrivit Ghidului de examinare a cererilor de înregistrare a mărcilor, la aplicarea acestor prevederi, este necesar să se țină cont de două noțiuni-cheie: ”mărci constituite exclusiv din” și ”ce pot servi în comerț”. Mărcile ce nu sunt constituite ”exclusiv din” nu p...

Parteneri

27 October, 2018
În luna ianuarie 2011, societatea Devin AD a obţinut înregistrarea mărcii Uniunii Europene verbale DEVIN pentru băuturi nealcoolice la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO). În iulie 2014, Haskovo Chamber of Commerce and Industry (Camera de comerţ şi industrie din Haskovo, Bulgaria), a formulat la EUIPO o cerere de anulare a mărcii contestate. În rezultat EUIPO a constatat în esență că oraşul Devin din Bulgaria este cunoscut de marele public bulgar şi de o parte considerabilă de consumatori din ţările vecine precum Grecia şi România în special ca o staţiune termal...
17 October, 2018
Un magistrat solicită Curții Constituționale să se expună în privința constituționalității textului art. 35 alin. (3) din Codul de procedură penală și anume sintagma ”….(3) Încheierea instanței de judecată asupra recuzării nu este susceptibilă de a fi atacată.…”. Magistratul Victor Sandu, de la Judecătoria Chișinău, sediu centru, susține că este clar faptul că, căile de atac reprezintă mijloacele procedurale prin care se cere și se obține anularea sau deformarea totală ori parțială a unei hotărâri judecătorești. Controlul judiciar care se realizează...