Consiliul Concurenței a decis să amendeze o companie din orașul Rîșcani pentru că nu a prezentat informațiile care i-au fost solicitate. Potrivit unei decizii a Plenului Consiliului, în anul 2017 fondatorul întreprinderii ”Narzan” a achiziționat ”Elit Fruct” SRL fără a anunța autoritatea anticoncurență.

Astfel, pe parcursul anului 2018 Consiliul Concurenței a expediat în adresa celor două companii mai multe scrisori prin care a cerut să-i fie prezentate copiile unor acte juridice precum: situațiile financiare pentru anii 2015-2017, statutul întreprinderii ”Narzan” SA și copia contractului de vânzare - cumpărare încheiate între părțile implicate în tranzacție. Autoritatea susține că avocatul firmelor a prezentat însă răspunsuri incomplete.

Așa că a decis să sancționeze ”Narzan” SA cu amendă în valoare de 71.750 lei pentru nefurnizarea în termenii stabiliți a informațiilor solicitate. Suma urmează să fie achitată în bugetul de stat timp de 60 de zile lucrătoare de la data comunicării deciziei.

Consiliul Concurenței precizează că în conformitate cu prevederile art. 54 alin. (1) din Legea concurenței, în scopul exercitării atribuțiilor sale, Consiliul Concurenței are dreptul să solicite și să obțină de la întreprinderi, de la asociații de întreprinderi, de la autorități ale administrației publice documentele și informațiile necesare.

Potrivit art. 68 alin. (1) din Legea concurenței dacă întreprinderea nu furnizează în termenul stabilit informațiile sau documentele solicitate la o solicitare făcută de către Consiliul Concurenței în temeiul art. 54, acest fapt constituie o încălcare a normelor de procedură ale legislației concurențiale.

În conformitate cu art. 69 alin. (2) al Legii concurenței la evaluarea gravităţii încălcării se ţine cont de natura faptei, în special dacă informaţiile puteau avea impact semnificativ asupra soluţionării cazului aflat în examinare la Consiliul Concurenței datorită naturii, importanţei şi caracterului util al acestora.